Apariția Mântuitorului printre ucenici după ce a-ceștia Îl văzuseră răstignit, apoi îngropat, creează tulburare în sufletele lor. Ei nu știu cum să perceapă această arătare și nici dacă să se încreadă în ea. Motivul pentru care Mântuitorul le cere să Îi dea de mân-care și pentru care le arată rănile este tocmai acela de a-i convinge de realitatea și umanitatea trupului Său înviat din morți. Căci Mântuirea poate fi adusă omenirii doar prin Întruparea adevărată a lui Dumnezeu, astfel încât, luând trup muritor, Mântuitorul să înfrângă moartea, cu moartea pre moarte călcând.
Astfel, ideea centrală pe care se sprijină întreg creștinismul nu este alta decât aceea a Întrupării, Răstignirii și Învierii reale a lui Hristos, fapt fără de care mântuirea neamului omenesc nu este posibilă. Oamenii de cultură ai primelor secole nu ezită să creeze diverse teorii uzând de rațiune prin care să explice un act ce nu poate fi înțeles, ce nu poate fi perceput și cuprins de mintea omenească limitată, respectiv modul cum Mântuitorul poate fi în același timp Dumnezeu și om. Ei cad astfel fără să vrea în adevărate erezii. Printre gânditorii eretici se află și un anume Eutihie care susține că Hristos a fost doar Dumnezeu, nu și om, teorie ce pune de fapt în pericol întregul act de răscumpărare a umanității. Ce sens ar mai avea atunci pătimirea, răstignirea, moartea pe cruce, dacă acestea ar fi numai niște minciuni și dacă Hristos nu ar fi avut fire umană completă?
Sfinții Părinți ai Bisericii dau însă un răspuns prompt și ferm ereziei condamnând-o în cadrul celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic disputat la Calcedon în 451, unde învață astfel: „Mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, desăvârșit în dumnezeire și desăvârșit în omenitate, Dumnezeu adevărat și om adevărat, având suflet rațional și trup, de o ființă cu Tatăl, după dumnezeire, și de o ființă cu noi, după omenitate, fiind întru toate asemenea nouă, în afară de păcat”. (sursa: www.ziarullumina.ro)
