Dumnezeu a creat ființa omenească pentru muncă

Când trupul se moleșește, e de netăgăduit că și sufletul își va avea partea lui de scădere. În multe rânduri, puterile lui sunt înrâurite de starea trupului. Boala care ne slăbește, ne face să fim alții decât cei care eram când sănătatea nu ne părăsise. Dacă strunele unui instrument dau sunete moi și fără vlagă din pricină că nu sunt destul de întinse, talentul artistului va fi urmărit de nedesăvârșirea coardelor instrumentului său. Tot așa, trupul poate pricinui sufletului multe neajunsuri.
De aceea n-am să spun să vă supuneți trupul la ajunări prelungi, ci trebuie să vă hrăniți cu ceea ce poate să vă fie de folos sănătății; să vă nutriți trupul, făcând din el o unealtă ascultătoare și bine orânduită a lucrărilor duhului vostru, mulțumită bunei lui întocmiri și a trăiniciei mădularelor sale laolaltă.
Dacă-l îngreunați de prea multă hrană, nu este bine. „Nu vă îngrijiți de trup – zice apostolul – ca să stârniți poftele…“ A spus cu dreptate „ca să stârniți poftele“, căci îmbuibarea este aceea care pornește dorințele cele mârșave. Oricât de înțelept ar fi acel care se leapădă acestei îmbuibări, de la sine vinul și mâncarea îmbelșugată îl vor tulbura, de la sine se va simți destrămat, de la sine va fi cuprins de o înflăcărare din ce în ce mai arzătoare.
De aici, pofta trupească și adulterul. Pofta trupească nu are cum se ivi într-un trup înfometat, nici chiar în trupul care s-a mulțumit cu hrana cea de trebuință. Trupul în care zvâcnesc necurate pofte e acela care se lasă cuprins de îmbuibare.
Leneșul se scoală din pat după ce soarele a năpădit de mult în piață, când cei mulți s-au și săturat de muncă. După ce se scoală, se întinde, întocmai ca porcul pus la îngrășat! Și-a risipit în somnoreală cea mai frumoasă parte a zilei, stând întins multă vreme în pat. Apoi se gătește și pe urmă iese la iveală.
Veritabilă priveliște a nerușinării! Ajunge undeva, se așază, spune și face asemenea lucruri, încât mai bine ar fi fost pentru el să fi dormit mai departe decât să se fi sculat.
Aude o veste neliniștitoare, n-are tăria nici cât a unui copilaș; iar la o veste bună, nu-i nici un copilaș care să se bucure mai tare ca el. Tot ceea ce-i rău se prinde de el. Și-i gata la mânie, la invidie, la gelozie, la toate viciile… Zi de zi, boala i se înrăutățește. Cade într-o apatie; nu-i decât cenușă și pulbere.
Să vedem, așadar, care-i dulceața trândăviei. S-ar crede că-i libertatea, lipsa de îndeletnicire. Dar ce este, oare, mai departe de plăcere decât un om care nu are nimic de tăcut? Ce stare mai grea și mai ticăloasă? (…)
Este în firea sufletului să fie fără încetare în mișcare – el neputând suferi repaosul. Dumnezeu a creat ființa omenească pentru muncă; a lucra îi este firea, a sta e împotriva firii lui. Să nu judecăm după cei bolnavi, ci să ne gândim la încercările noastre. Nimic nu este mai distructiv ca sedentarismul, ca trândăvia. Pentru aceasta Dumnezeu ne-a orânduit legea muncii.
Trândăvia strică toate, înșiși mădularele trupului nostru. Dacă ochiul nu-și împlinește treaba, sau gura, sau stomacul, sau oricare altă parte a trupului nostru, o boală grea ne paște. Dar mai mult decât pentru toate, acestea se adeveresc pentru suflet.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)