DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂȘANIE

„Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”
(Matei 28, 20)
Părintele Paisie se străduia să se ascundă pe sine într-un con de umbră. Nu căuta gloria personală, nici nu aspira să-si atragă discipoli si ucenici. Pentru cei care se apropiau de el făcea tot ce-i stătea în puteri ca să-i călăuzească spre Hristos. Evita însă alipirea excesivă a ucenicilor de persoana lui, accentuând mereu că Hristos este Dumnezeu, că Hristos este Totul, si că el nu e decât un simplu ucenic al lui Hristos. Stăruința bătrânului asupra acestui aspect mi-a fost de mare folos la început, când încă mă aflam sub influenta hinduismului. Este de notorietate faptul că fiecare gura se propovăduiește pe sine ca fiind Dumnezeu, pretinzându-se încarnarea „Zeului Suprem“, sau cel puțin a unei alte zeități din panteonul hindus.
A existat și o perioadă în care mă frământam intens, întrebându-mă: „Bine, părintele Paisie este sfânt și le poate face altora daruri duhovnicești, dar orice popă gras de parohie are putere duhovnicească? Este el în stare să transmită daruri duhovnicești? Ce legătură au astfel de preoți cu Hristos?“. Aveam tendința de a-i privi pe mulți dintre preoți cu îndoială și suspiciune.
Așadar, odată, în timpul Sfintei Liturghii, mergând să mă împărtășesc cu Dumnezeieștile Taine, mi s-a întâmplat un lucra dincolo de orice așteptare. Îndată ce am primit Sfânta împărtășanie în gură, L-am simțit pe Hristos Însuși înlăuntrul meu. Mi-a cuprins în întregime trupul, sufletul, toată ființa. S-a unit cu mine mai strâns și mai intim decât orice comuniune posibilă între doi oameni. Sângele Lui a devenit una cu sângele meu, iar Trupul Lui una cu trupul meu. Oamenii rămân totdeauna despărțiți cel puțin la nivel de epidermă; până și mamele însărcinate au trup distinct de cel al embrionului. Însă Hristos S-a unit cu trupul meu în sensul propriu al cuvântului. Până și mâinile, picioarele, ochii, toate membrele mele erau Hristos. Mă umplusem de El pe de-a-ntregul. Pacea Lui se revărsa întru mine. Sufletul meu, profund miscat si fericit de prezenta Lui, tresaltă de uimire: cum este cu putință să se întâmple acest lucru? După atâtea veacuri! După atâtea păcate! Ce fel de bunăvoință dumnezeiască era aceasta? Îndrăznesc să afirm că, pentru scurt timp, devenisem cu adevărat teofor. Îl purtam înlăuntrul meu pe Hristos, pe Dumnezeu, Care Se sălășluise în mintea mea, în sufletul meu, până si în trupul meu, în chip real, intens, ca o prezentă extrem de vie.
Cum s-a întâmplat aceasta? Numai Dumnezeu știe. Ceea ce am ajuns să cunosc din proprie experiență este că lucrul acesta a fost, este, și va fi cu putință totdeauna, prin harul lui Dumnezeu. A spus-o Hristos în urmă cu 2000 de ani: Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu rămâne întru Mine si Eu întru el (Ioan 6, 56). Și iarăși: Amin, amin zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viată întru voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viată veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6, 53-54).(Sfaturi ortodoxe, Părintele Cleopa).