Cu 55 de ani în urmă, în iulie 1957, Dumitru Vințilă primea, ca proaspăt angajat, legitimația de fotoreporter al cotidianului Zori Noi din Suceava, profesie pe care a exercitat-o, fără întrerupere, până la pensionare, în ianuarie 1991.
Prima fotografie de presă, care a apărut cu numele lui în publicația regională suceveană, era o imagine care prezenta pietruirea unui drum din orașul Siret, fotografie căreia i s-au adăugat, timp de 34 de ani, milioane de poze.
Redacția ziarului Zori Noi avea nevoie de un fotoreporter
Hușeanul Dumitru Vințilă a ajuns la Suceava în ziua de 24 iunie 1957 însoțindu-l pe fratele său mai mare, Gheorghe Vințilă, care era fotoreporter la cotidianul central Scânteia.
Au coborât din tren în Gara Ițcani în ziua sărbătorii de Sânziene, când hramul Sucevei strângea în urbe puhoi de lume.
Zi fierbinte de vară, îngrămădeală mare, lume pestriță. Gheorghe Vințilă s-a întâlnit cu Nistor Țuicu, corespondentul de presă din zonă, și, între altele, a aflat că redacția ziarului Zori Noi avea nevoie de un…fotoreporter.
Cum Dumitru, fratele mai mic, era la rândul său fotograf și publicase deja o fotografie de presă în Scânteia (o imagine surprinsă în vara anului 1956, în campania de recoltare păioase din zona Oltenița), situația a fost rezolvată pe loc.
În prim plan: omul muncii, care nu lipsea din prima pagină
Acum, în vârstă de 78 de ani, Dumitru Vințilă privește în urmă zâmbind. „Când ești tânăr – spune el – crezi că tot ce zboară se mănâncă!”. Viața de fotoreporter nu a fost ușoară. Trebuia să fii permanent pregătit pentru a pleca acolo unde era interesul ziarului. Iar atunci, interesul ziarului era interesul Partidului Comunist.
Misiunea fotoreporterului era să surprindă marile realizări înfăptuite sub conducerea partidului. În prim plan: omul muncii, care nu lipsea din prima pagină. Iar omul muncii era recomandat de secretarul de partid din instituția/întreprinderea în care lucra. Se făceau pagini întregi de ziar ilustrate și comentare de Ziua Minerului, Ziua Ceferistului, Ziua Constructorului…
A făcut numai fotografii alb-negru, cu aparate cu film
Când s-a angajat, redacția ziarului Zori Noi era într-o clădire veche, situată în apropierea Bisericii Sf. Dumitru. Birjele, care asigurau transportul local, erau aliniate de-a lungul străzii. Redactor-șef era atunci Vasile Chiper, iar ziarul, cotidian regional, ieșea câteodată, din cauza întreruperii curentului electric, și la două-trei zile de la data planificată.
Fotografiile, realizate în laboratorul propriu, ca să poată fi reproduse în ziar, se trăgeau pe „zincuri”, operațiune care se făcea la București, de unde „zincurile” ajungeau la Suceava cu trenul.
Până la ieșirea la pensie, Dumitru Vințilă a făcut numai fotografii alb-negru, cu aparate cu film. Aparate foto de fabricație sovietică (Zorki, Moskwa…) sau germană (Rolleiflex).
„Am făcut zeci de mii de kilometri de clișeu”
„Am făcut zeci de mii de kilometri de clișeu”, spune Dumitru Vințilă.
Își developa singur filmele, dar, de multe ori, colabora cu fotografii urbei (Dumitru Balint, Dori Maierean…), care, la anumite evenimente, făceau și ei fotografii și nu se limitau doar la cele realizate în atelier.
Când veneau delegațiile oficiale era mare agitație. Primul contact cu o delegație oficială de grad zero a fost în anul 1959 (sau 1960?), când Gheorghe Gheorghiu-Dej a venit la Suceava. Atunci s-a stabilit ce se va construi în „zona industrială”. Și tot atunci Dumitru Vințilă a surprins imagini cu Gheorghe Gheorghiu-Dej vizitând primele blocuri de locuințe construite pe strada Mihai Viteazul.
„Senzipan” – să te faci mereu că fotografiezi, chiar dacă nu mai ai film în aparat
A avut parte însă și de delegații mult mai sofisticate, cum a fost prezența în zonă a șahinșahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr și a împărătesei Farah. I-a însoțit pe aceștia când au făcut turul mănăstirilor și tot atunci a învățat de la numeroșii fotoreporteri din presa centrală ce înseamnă, în limbajul breslei, „senzipan” – să te faci mereu că fotografiezi, chiar dacă nu mai ai film în aparat, să se vadă că ești „pe fază”.
La evenimente de asemenea anvergură lucra întotdeauna cu două aparate și realiza fotografii cu repetiție, pentru a fi sigur că nu ratează să surprindă imaginea dorită.
„Nevoia te învață!”
Cei de la partid, care analizau și alegeau fotografiile care trebuiau să apară în ziar, i-au reproșat atunci că Nicolae Ceaușescu era surprins sub nivelul umărului șahinșahului, deși acesta nu era mai înalt.
I-a venit atunci o idee și, spunându-le că mai are și alte filme, s-a întors în laborator, l-a decupat pe Ceaușescu dintr-o fotografie, l-a lipit fin peste altă imagine cu șahinșahul, așezându-l la nivelul acestuia, și a reprodus apoi fotografic colajul. Partidul a fost mulțumit. „Putea să mă coste scump acest lucru, dar mi-a ieșit! Nevoia te învață!”, spune Dumitru Vințilă cu un zâmbet ghiduș.
„Omul a cărui viață se confundă cu istoria nescrisă a presei locale”
Consideră că cele mai reușite fotografii pe care le-a făcut sunt cele cu copii. A avut și expoziții cu astfel de imagini, dar și cu fotografii de alt gen, cum ar fi cele care conturau profilul urban al Sucevei.
Sunt multe fotografii document, realizate înainte de aplicarea politicii barbare de sistematizare, care a dus la ștergerea pentru totdeauna a centrului vechi, cu clădiri de secol XIX, care înglobau vechea structură subterană a orașului, cu pivnițe din secolele XVI-XVII.
A făcut și fotografii cu noile construcții industriale, fiind premiat la Concursul republican „Fotoind 76”, de la Reșița.
Dumitru Vințilă, despre care Emil Satco scria (în anul 2004, când fotograful a împlinit vârsta de 70 de ani) că este „omul a cărui viață se confundă cu istoria nescrisă a presei locale”, nu are încă un album tipărit care să reunească cele mai reprezentative imagini pe care le-a surprins în îndelungata sa carieră de fotoreporter.
„Toată viața m-am ferit să supăr pe cineva”
„Toată viața – așa cum mărturisește el – m-am ferit să supăr pe cineva”.
A colaborat foarte bine cu colegii de redacție amintindu-i în primul rând pe cei din „vechea gardă”, Emil Morea, George Sidorovici, Costache Clement, Nicolae Groza, Mihai Țânțar (care a scos de sub tipar primul ziar privat care a apărut la Suceava după evenimentele din decembrie 1989, gazetar despre care, într-o altă filă de reconstituire a istoriei presei sucevene, Monitorul de Suceava a publicat, în anul 2008, materialul intitulat „Ziarist din ’59”), Victor Micu, Ghiță Parascan, Constantin Ștefuriuc, Doina Cernica… A petrecut cu fiecare dintre ei, dar și cu ceilalți care au alcătuit de-a lungul anilor colectivul redacției, clipe de neuitat.
„Mi s-a «rupt filmul» și n-am mai știut ce-i cu mine!”
Între altele își amintește cum, după o zi de lucru, mergând la o bere, două, trei… cu Constantin Ștefuriuc, a ajuns acasă fără geanta în care avea actele personale și aparatele de fotografiat. „Mi s-a «rupt filmul» – spune el – și n-am mai știut ce-i cu mine!”.
S-a prezentat în ziua următoare la redacție fără acte (legitimația de serviciu, buletinul, carnetul de partid…) și fără aparatele din dotare. Redactorul-șef, Ion Paranici, căruia i-a spus că le-a pierdut, l-a trimis la Miliție să depună o declarație. S-a gândit însă să mai treacă o dată pe la cârciuma la care a fost cu o zi în urmă și… sub un scaun a găsit geanta cu tot conținutul complet.
„Fotografii regizate”
O altă întâmplare, care i-a creat emoții, a fost într-o noapte de revelion. Ca fotoreporter a fost pe teren să surprindă imagini din noaptea Anului Nou și, când a ajuns acasă, a lăsat geanta cu aparatele și cu rolele de film într-una din camere, pentru a petrece și el câteva ore alături de familie.
Fiul său, Cătălin, care avea pe atunci 4 – 5 ani, a umblat în geantă, a găsit rolele de film și s-a jucat cu ele. A doua zi, când Dumitru Vințilă a vrut să developeze filmele pentru a scoate fotografiile pe care trebuia să le predea la redacție, rolele de film dispăruseră. Nici urmă de ele. A fost nevoit să improvizeze, să facă „fotografii regizate” cu câțiva oameni pe care i-a pus să ciocnească paharele în jurul bradului împodobit. Filmele le-a găsit, peste câteva zile, într-o damigeană, după ce s-a terminat vinul.
Alte pasiuni: rezolvarea careurilor cu cuvinte încrucișate și…culesul ciupercilor
Dacă îl întrebi pe Dumitru Vințilă despre alte pasiuni, acum, când se îndreaptă spre vârsta de 80 de ani, spune: rezolvarea careurilor cu cuvinte încrucișate și… culesul ciupercilor.
„Cu ani în urmă, când eram tânăr, nu știam care sunt ciupercile comestibile. M-a învățat un șofer și mi-a plăcut mult să merg după ciuperci. Cunoșteam locurile și strângeam toamna câte un sac, doi de opintici”.
După aproape patru decenii în care a făcut numai fotografii alb-negru cu aparate cu film, Dumitru Vințilă, ajuns la pensie, a primit în dar, din partea copiilor, un aparat foto digital. Dar nu prea îi place să facă fotografii cu el.
Îl poartă permanent în borsetă, doar așa, ca să aibă „arma” la el.
