DUMITRU STĂNILOAIE – „un adevărat meșter în folosirea cuvintelor” (Vlădeni, județul Brașov, 16 noiembrie 1903 – București, 4 octombrie 1993)

Părintele Stăniloaie a transformat aproape de unul singur teologia ortodoxă română, dându-i o orientare radical diferită în perioada post-belică” (episcopul Kallistos de Diokleia). Întreaga sa viață a fost dedicată cercetării, scrierii și învățării. Totuși, Dumitru Săniloaie nu a fost un „academic” în sens îngust. A fost nu numai profesor, ci și un preot care a iubit enorm Liturghia. Nu numai savant, ci și Părinte duhovnicesc. Legătura dintre teologie și rugăciune, atât de des subliniată în opera sa, este evidentă și în persoana părintelui Stăniloaie.
A fost un adevărat meșter în folosirea cuvintelor, atât ca teolog cât și ca poet, un om înzestrat cu o gândire originală, creatoare și îndrăzneață. Asta s-a văzut de timpuriu, o dată cu teza de doctorat susținută la 25 de ani, la Cernăuți. Ca savant, a dus o viață de cercetare, lăsând în urmă o importantă serie de studii: teze, articole, traduceri, comentarii și exegeze. Între acestea, de importanță fundamentală sunt: “Viața și învățătura Sf. Grigore Palama”, “Ortodoxie și românism”, “Iisus Hristos sau restaurarea omului”, “Tratat de teologie ortodoxă” și monumentala traducere a “Filocaliei”, proiect uriaș care se întinde de-a lungul a 9 volume și 4 decenii.
A fost hirotonit preot în 1932, reprezentând Biserica Ortodoxă Română în RFG, Grecia, Egipt și la Vatican. A fost arestat în ’58 și a făcut temniță grea, fiind ținut câteva luni în regim de izolare totală, până la eliberarea din ianuarie 1963.
A fost rector al Academiei Teologice din Sibiu, profesor la Facultatea de Teologie a Universității din București, invitat la conferințe și seminarii la Oxford, Freiburg și Heidelberg.
Este considerat unul dintre cei mai de seamă gânditori creștini ai secolului XX. Teolog al dragostei creștine, Dumitru Stăniloaie „restaura încrederea în viață”, după cum remarca bunul său prieten, reverendul Donald Allchin.