Dumitru Rusu sau “arta de a face din peisaj o privilegiată stare de spirit”

Sub un generic care ne duce cu gândul la alternanța ciclică și la ritmul succesivelor treceri existențiale din zona pe care Nicolae Iorga a numit-o ca fiind “partea cea mai nobilă a României”, “Anotimpurile Bucovinei”, s-a deschis sâmbătă, în Galeria de Artă a Universității “Ștefan cel Mare” (cel mai extins, mai luminos și mai bine amenajat perimetru expozițional al urbei, care, așa cum a subliniat rectorul Adrian Graur, trebuie să fie de-acum înainte în permanență ocupat, fiind pus cu generozitate la dispoziția artiștilor suceveni), expoziția personală de acuarelă a maestrului Dumitru Rusu. Un număr de 56 de lucrări selectate din creația ultimilor ani (din 2000 și până-n prezent) decupează secvențe dintr-o lume mirifică din care transpare destinul matricial al unui artist care se identifică total cu spațiul bucovinean. Și dacă anotimpul este așa cum îl definea Blaga, “un temperament”, lucrările cu titluri precum “Focurile toamnei”, “Dealul cu rugi”, “Ceața pe vale”, “Lunca în flăcări”, “Poienița”, “Văioaga”, “Râpa Roșie”, “Iarnă bucovineană”, “Drum spre pădure”, “Vin apele”, “Cătunul” sau “Spre Fundoaie” sunt tot atâtea ferestre deschise către străfundurile sufletului, prin care zărim fulgerările unor stări de la impetuozitate, la liniște și melancolie. Dumitru Rusu, care-a ieșit în acest an ceva mai devreme pe simeze (ne-am obișnuit, de regulă, să-l vedem când calendarul stă sub semnul Zodiei Scorpionului) “are – așa cum remarca exegetul ieșean Valentin Ciucă – arta de a face din peisaj o privilegiată stare de spirit”. În galeria creatorilor plastici care-mi sunt apropiați sufletului, maestrul cu barbă colilie, un bunic blajin al breslei artistice sucevene pe care cineva l-a asemuit bine cu Moș Crăciun, se numără printre cei care, prin peisajul decupat din perimetrul rural bucovinean, îmi stârnește (așa cum face și Anghel-Vasile Siminiuc cu secvențele sale urbane din Suceava de altădată) nostalgice aduceri-aminte. Întreaga lui creație constituie diagrama sentimentală a unui artist care, fără să recurgă la artificii, decupând doar fragmente de peisaj sau din decorul domestic, conturează o fereastră, un spațiu intim de comunicare cu privitorul. O fereastră într-adevăr, așa cum a remarcat la vernisaj și Mihai Pânzaru PIM (legat sufletește de același spațiu al Ilișeștiului în care și-au petrecut copilăria), “care permite trecerea dincolo de reflexivitate, în spațiul catharsis-ului”. PIM, care a glosat și pe tema acuarelei, pe care a apreciat-o ca fiind “o tehnică grafică delicată, care se apropie cel mai mult de poezie”, asemuind calitățile, virtuțile expresivității plastice și satisfacțiile lucrului în acuarelă cu cele ale violonistului care cântă pe un Stradivarius. Un vernisaj la care i-au fost aproape maestrului Dumitru Rusu colegii de breaslă, prietenii, dar și numeroși dintre foștii și actualii săi elevi, între care Ana-Maria Ovadiuc, care, în calitatea-i de astăzi, de președinte al Asociației de Artă “Nicolae Tonitza, a organizat împreună cu Universitatea “Ștefan cel Mare” această expoziție.