Președintele PSD Suceava și al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a fost prezent, sâmbătă, alături de mai mulți primari din bazinul Dornelor și câteva sute de persoane, la Vatra Dornei, la o întâlnire electorală pentru a susține candidații USL pentru postul de deputat în Colegiul nr. 9, Dumitru Pardău, și pentru funcția de senator în Colegiul nr. 1, Neculai Bereanu. La întâlnirea electorală, care a avut loc în Casa Culturii din Vatra Dornei, și-au mai declarat sprijinul pentru cei doi candidați USL liderii PSD și PNL din acest municipiu, Roman Boca, respectiv Ioan Moraru, primarul din Crucea, Dorin Rusu, cel din Dorna Arini, Ioan Moraru, alături de aceștia fiind prezent și Radu Surugiu, candidatul USL pentru postul de deputat în Colegiul nr. 10 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc.
Primul invitat care a luat cuvântul a fost primarul PDL al municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, care a ținut să-i mulțumească președintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, pentru sprijinul financiar primit de acest municipiu din partea administrației județene, și care și-a declarat susținerea față de Dumitru Pardău și Neculai Bereanu. „Vreau să-i mulțumesc actualului și viitorului deputat Dumitru Pardău, și sper să-i mulțumesc cât mai repede senatorului Neculai Bereanu, pentru sprijinul pe care îl va acorda localității noastre. Vreau să le urez succes pe 9 decembrie”, a spus Ilie Boncheș.
Mesajul primarilor PNL din bazinul Dornelor a fost transmis de primarul comunei Crucea, Dorin Rusu, care i-a îndemnat pe locuitorii din această zonă a județului să facă front comun și să-i sprijine pe Dumitru Pardău și Neculai Bereanu pentru a ajunge în Parlamentul României. „Degeaba avem tătic la comună, în speță primarul, și degeaba noi, primarii, avem tătic la Suceava, pe domnul Cătălin Nechifor, dacă dumnealui nu are tătic la București, care să alerge să se bată pentru toate localitățile din bazinul Dornelor, să prindem finanțări și să realizăm ceea ce ne-am propus”, a spus Dorin Rusu.
La rândul său, primarul comunei Dorna Arini, Ioan Moraru, reprezentant al aleșilor PSD din bazinul Dornelor, a garantat pentru cei doi candidați, precizând că această zonă are nevoie de reprezentanți ai USL în Parlamentul României pentru a putea să prospere. Dorin Rusu a amintit că, deși în ultimii patru ani a fost primar de opoziție, a fost sprijinit de deputatul Dumitru Pardău.
„Dacă am putut face echipă în acele condiții, mă gândesc că acum, ca om al Dornei, ne va sprijini și va face mai mult ca oricând ca Dorna să redevină perla zonei, a Bucovinei, și cea mai importantă stațiune turistică”, a spus Dorin Rusu. El le-a recomandat alegătorilor din bazinul Dornelor să-l voteze cu toată încrederea pe Neculai Bereanu pentru funcția de senator, spunând că are referințe foarte bune despre acesta. „Nu este un șmecher de oraș. Avem nevoie de oameni serioși și de un om al faptelor, de un om care se ține de cuvânt, ceea ce este foarte importat. Și sunt convins că își va păstra aceste calități și după ce va fi ales”, a subliniat Dorin Rusu.
Copreședinții USL Vatra Dornei i-au îndemnat pe alegători să-i voteze pe Pardău și Bereanu
Prezenți alături de Neculai Bereanu și Dumitru Pardău, cei doi copreședinți ai USL din Vatra Dornei, Roman Boca și Ioan Moraru, le-au transmis acestora că au sprijinul lor pentru a obține posturile de senator, respectiv deputat.
„Acum câteva luni de zile îi făceam campanie domnului Cătălin Nechifor, iar dumnealui a devenit președintele CJ Suceava. Astăzi îi susțin pe Dumitru Pardău și Neculai Bereanu, care vor fi viitorii parlamentari de Vatra Dornei”, a spus Ioan Moraru.
La rândul său, Roman Boca i-a îndemnat pe dorneni să-și convingă rudele, prietenii și colegii să voteze candidații USL, Neculai Bereanu pentru Senat și Dumitru Pardău pentru Camera Deputaților. „De ce vrem să câștige candidații USL? Pentru ca Vatra Dornei să fie sprijinită și la nivel de București. Să avem Guvern USL la nivel de țară, pentru că Vatra Dornei are mare nevoie de sprijin economic, să putem face investiții și să creăm locuri de muncă”, a spus Boca, care a amintit că la sfârșitul săptămânii trecute Vatra Dornei a primit de la Consiliul Județean Suceava o sumă de aproximativ două milioane de euro.
Pardău: Fac parte dintr-o echipă care vrea cu adevărat să sprijine zona Dornelor
Candidat din partea USL pentru un nou mandat de deputat în zona Dornelor, Dumitru Pardău le-a spus celor prezenți că a intrat în această campanie electorală extrem de optimist, în primul rând pentru că face parte dintr-o echipă care vrea cu adevărat să sprijine localitățile din această zonă a județului.
„Ceea ce am reușit în câteva luni pentru Vatra Dornei în urma colaborării cu primarul Ilie Boncheș și cu sprijinul total al președintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, nu am reușit ani la rând. Am avut un sprijin substanțial din partea actualului Guvern, prin alocarea a 15 miliarde de lei vechi, iar acum Vatra Dornei a mai primit 45 de miliarde de lei vechi de la Consiliul Județean”, a spus Pardău.
El a precizat că în acest mandat a avut și realizări, dar și neîmpliniri, însă tot ceea ce a făcut pentru localitățile din colegiul său „sunt realizări care se pot vedea și care pot fi confirmate de primari și de cetățeni”. Dumitru Pardău a subliniat că vrea să facă echipă cu toți primarii și consilierii locali, indiferent de culoarea politică a acestora.
„Dacă considerați că în anii din urmă am făcut ceva pentru această zonă, vă rog să mă sprijiniți pe 9 decembrie. Să vorbiți cu rudele, colegii, prietenii pentru ca în 9 decembrie să reușim ca eu să ajung deputat, iar Neculai Bereanu senator”, a mai declarat Pardău. El a mai adăugat ca extrem de important este ca USL să obțină minim 55% la aceste alegeri parlamentare, pentru a forma viitorul Guvern.
Neculai Bereanu: M-am decis să candidez după ce am primit sprijinul tuturor primarilor din colegiu
Candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul nr. 1 Vatra Dornei, Neculai Bereanu, le-a transmis locuitorilor din zona Dornelor că s-a decis să candideze după ce primarii din cele 30 de localități ale colegiului l-au asigurat de sprijinul lor, aceștia anunțând că îl vor susține să le transmită mesajul în Parlamentul României.
„Sunt aici, în bazinul Dornelor, cu o mare rugăminte. Ca ceea ce am început cu această construcție USL acum doi ani, care a dat roade pe 10 iunie prin câștigarea Consiliului Județean și a multor mandate de primar, să definitivăm pe 9 decembrie și să limpezim apele. Și vă rog ca pe 9 decembrie să veniți la vot și să-mi acordați un vot de încredere, și vă pot spune că nu o să vă fie rușine cu mine în Parlamentul României”, a spus Bereanu.
El le-a promis locuitorilor din bazinul Dornelor că în cei patru ani de mandat de senator se va implica în susținerea acestei zone a județului, „pentru a-i reda identitatea de care are nevoie”.
Nechifor: Dați-mi-l pe Dumitru Pardău deputat și pe Neculai Bereanu senator
În debutul discursului său, liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a spus, ca răspuns la afirmațiile primarului Dorin Rusu, că nu își dorește să fie tăticul nimănui.
„Nu vreau să fiu tătic decât pentru băiatul meu. De ce? Poate că ne-am obișnuit ca în politica din România să existe prea mulți tătuci și prea multe mămuci. Am avut un tătuc, Gheorghe Flutur, și o mămucă, Elena Udrea, care nu au făcut nimic pentru această zonă. Ar fi putut să o facă, dacă nu ar fi fost cu adevărat tătuci și mămuci și ar fi fost oameni”, a spus Nechifor. El a amintit că în comparație cu PDL, actuala guvernare USL, centrală și locală, nu ține cont de culoarea politică a primarilor, precizând că acest lucru este demonstrat de sprijinul acordat localităților din zona Dornelor, și în special pentru Vatra Dornei, municipiu care a primit fonduri atât pentru ratele la proiectul „Utilități și mediu”, cât și pentru rezolvarea unor probleme importante ale orașului, cum ar fi plata datoriilor, asigurarea căldurii și a iluminatului.
Cătălin Nechifor a spus că la Vatra Dornei este acasă, și i-a îndemnat pe locuitorii acestui municipiu, dar și ai celorlalte localitățile din zonă, să-i voteze pe Neculai Bereanu și pe Dumitru Pardău. „Cu Dumitru Pardău am avut o relație excepțională în Parlament, am fost doi oameni echilibrați, amândoi din Vatra Dornei. Pe 9 decembrie dați-mi-l pe Dumitru Pardău deputat din nou, pentru că asta e echipa în care credem. Neculai Bereanu e un om muncitor, un om harnic în care poți să ai încredere, un om care de echipă, și pe care, stimații mei locuitori din bazinul Dornelor, vă recomand să-l votați cu încredere ca senator”, a declarat Nechifor, care a adăugat că și în momentul de față Vatra Dornei are un senator, „însă nu știe foarte multă lume cine este acesta”.
El a subliniat că pentru prima dată românii știu cine va guverna și cine va fi premier după alegerile parlamentare, USL, respectiv Victor Ponta. Cătălin Nechifor a spus că singura soluție pentru România este USL. „Ce ar însemna dacă nu vom face noi guvernarea. Ar însemna să o facă ceilalți. Ar însemna ca cei de la PDL să facă guvernarea cu personaje dubioase, cu băieții dubioși ai lui Dan Diaconescu, arestați pe la Bistrița sau București, pentru că au plătit locul la parlamentare, sau cu PRM, cu Vadim Tudor și Oana Zăvoranu”, a mai spus Nechifor.



