Dumitru Morhan, președintele UDUR, a luat bacul cu media 7,33

– Promovabilitatea la cea de a doua sesiune de bacalaureat de anul acesta a fost de peste 90%
– Marea majoritate a luat bacul cu medii între 7 și 7,99, și nici un candidat nu a reușit să obțină media 10
– 29 de candidați au picat examenul
Mai bine de 90 % dintre sucevenii care s-au aflat în ultimele două săptămîni în „focurile” examenului de maturitate au reușit să treacă de acest „hop” al vieții și să devină, de ieri, absolvenți de liceu cu acte în regulă. Astfel, din cei 342 de candidați la bacalaureat în această sesiune, 313 au promovat examenul, în timp ce 29 dintre ei trebuie să-și mai încerce norocul într-o sesiune viitoare, întrucît de această dată nu au reușit să ia o notă de trecere. Cei mai mulți dintre promovații acestei sesiuni, aproape 150 de candidați, au terminat examenul cu medii între 7 și 7,99, pe locul următor situîndu-se cei 132 de concurenți, care au trecut de bac „ca prin urechile acului”, cu note între 6 și 6,99. Medii între 8 și 8,99 au obținut 29 de candidați, în timp ce doar 5 concurenți au avut medii între 9 și 9,99. Nici un candidat al acestei sesiuni de bacalaureat nu a reușit să treacă de examen cu media 10. Trebuie menționat faptul că nota cea mai mare din concurs, peste 9,60, a fost obținută de fosta elevă a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, una dintre cele mai bune eleve din liceu, care în vară a fost eliminată din concurs pentru fraudă. Și președintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România, Dumitru Morhan, a reușit să treacă de „examenul maturității”. Deși de probele orale nu a reușit să treacă decît cu nota 5, Morhan a reparat startul greșit la probele scrise, unde notele au crescut. Astfel, cu 8,50 la matematică, 9 la economie și 9 la geografie, Dumitru Morhan a promovat bacalaureatul cu media 7,33. În ceea ce privește situația candidaților respinși la bacalaureat, inspectorul școlar Eleonora Bulboacă a declarat că „din cei 29 de respinși, 16 candidați au avut medii sub 5, în timp ce 13 au avut medii peste 5,50”. Unul dintre candidați a picat bacalaureatul la o diferență de 3 sutimi față de media de promovare. Potrivit datelor furnizate de IȘJ Suceava, la această sesiune de examen au fost înscriși 389 de concurenți. Dintre aceștia, 42 nu s-au prezentat și 29 au fost respinși. Mai trebuie precizat și faptul că întreaga sesiune s-a derulat fără incidente deosebite, nici un candidat nu a solicitat comisie specială de examinare și nici un candidat nu a fost eliminat din examen pentru fraudă.

Recomandări

Matei Sava, singurul absolvent cu 10 la bacalaureat, va primi 5.000 de lei din partea Ministerului Educației

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii