Aflat de circa 7 ani în Ucraina, Dumitru Morhan mai primește și vești bune. Recent, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus clasarea într-un dosar în care Dumitru Morhan a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Totul a plecat de la un control din cursul anului 2011 efectuat de inspectorii Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava la firma SC Cento Gimmy Impex SRL Grănicești, al cărei acționar era Dumitru Morhan. Controlul a vizat relațiile comerciale dintre această societate și SC Moldo Development Holding SRL Botoșani, precum și deducerea de TVA în baza unei relații cu o societate din Iași, respectiv SC Maryo Byg Trust SRL. În final, s-a stabilit că prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la 382.914 lei, sumă reprezentând TVA încasat ilegal.
Inițial, dosarul a fost clasat, dar instanța a decis că se impune reluarea cercetărilor. Pentru ca dosarul să poată fi soluționat a fost nevoie ca Dumitru Morhan să fie audiat. În cursul anului 2015 audierile nu au putut fi posibile deoarece Dumitru Morhan era internat într-o clinică medicală din Ucraina.
În consecință, la finalul anului 2017 s-a făcut o cerere de asistență judiciară în materie penală către statul ucrainean. Ca urmare, Dumitru Morhan a fost audiat, ocazie cu care a declarat: „Nu cunosc și nu pot da nici o explicație. Nu am acces la arhivă. Mai mult nu dau nici o declarație, pentru că de 7 ani nu am fost în țară”.
După ce au analizat toate piesele din dosar, procurorii suceveni au concluzionat că „nu rezultă cu certitudine că operațiunile economice derulate între SC Cento Gimmy Impex SRL Grănicești și SC Maryo Byg Trust SRL Iași, respectiv SC Moldo Development Holding SRL Botoșani ar fi fost fictive, în sensul că există date că bunurile livrate ar fi existat, iar lucrările contractate au fost efectuate. Este adevărat, pe de altă parte, că societățile cu care SC Cento Gimmy Impex SRL ar fi derulat relații comerciale se numără printre firmele cu un comportament fiscal tip fantomă. Nu rezultă însă din materialul probatoriu dacă administratorul de fapt al SC Cento Gimmy Impex SRL Grănicești a cunoscut cu exactitate cu ce societate derulează relații comerciale, existând posibilitatea ca operațiunile economice să fie reale în fapt, însă furnizorul, respectiv prestatorul de servicii să fi fost unul diferit, fără ca beneficiarul să cunoască și să accepte acest fapt”.
În final, pentru aceste considerente, Dumitru Morhan a fost absolvit de orice vină, iar acuzațiile la adresa lui au fost clasate.
Dumitru Morhan se află în Ucraina de mai bine de 7 ani, iar între timp a fost dat și în urmărire internațională pentru că are de executat un rest de pedeapsă de câteva luni în România. De altfel, pe numele său a fost emisă și o cerere de extrădare, dar care până acum a rămas nesoluționată de autoritățile din Ucraina.
În plus, Dumitru Morhan are probleme și cu statul ucrainean, care i-a deschis un dosar penal pentru modul în care a achiziționat acțiunile de la fabrica de ape minerale de la Budineț. De altfel, în acest dosar el a și fost arestat circa 10 luni, iar ulterior a fost pus în libertate.