Omul de afaceri Dumitru Mihalescul, care candidează din partea Alianței România Dreaptă (ARD) pentru funcția de deputat în Colegiul 7 Vicov-Putna, a demonstrat, încă din prima zi de campanie electorală, că sloganul pe care și l-a ales, „la dispoziția bucovinenilor mei”, este cât se poate de real.
„Sunt bucovinean sută la sută, m-am născut aici, mi-am întemeiat o familie aici, profesez aici. În Bucovina este casa mea, este familia mea. Am ani buni de experiență în domeniul privat ca manager al unei firme de succes, dar și în administrația locală. Ca deputat voi fi la dispoziția dumneavoastră. Aveți numărul meu personal de telefon, care vă stă permanent la dispoziție”, a spus Mihalescul vineri, laprima întâlnire cu cetățenii din comuna Bilca.
Abordat pe tema lipsei de comunicare de „jos în sus” din mandatul actualului parlamentar din colegiu, Mihalescu și-a exprimat intenția de a deschide mai multe cabinete parlamentare în zonă pentru o mai bună informare și comunicare cu cetățenii, cât și sprijin pentru administrațiile locale pentru obținerea fondurilor europene, dar și informarea posibilităților de dezvoltare a zonei.
Mihalescul: „Să facem agricultură adevărată”
„E momentul să lăsăm deoparte culorile politice și să ne ocupăm de administrație. A venit timpul să atragem investitori în zonă și să creăm noi locuri de muncă. Suntem în stare să facem agricultură adevărată pentru că este anormal ca din magazinele noastre să cumpărăm cartofi sau alte legume din import”, a afirmat candidatul ARD pentru Camera Deputaților.
„Putem face depozite de produse agricole în zonă care să fie veriga între producător și marile magazine, putem munci acasă fără să mai batem drumurile Europei pentru un loc de muncă. Locuim într-un ținut pitoresc, binecuvântat de Dumnezeu, în care putem face din turism o adevărată industrie”, a mai arătat Mihalescul.
Primarul comunei Bilca, Zaharie Rusu, și-a exprimat sprijinul total pentru candidatul ARD: „Dumitru Mihalescul are 200 de angajați, deci asigură pâinea pentru 200 de familii. Este un fiu al Bucovinei și cred că este cel mai nimerit să ne reprezinte la Parlament, în condițiile în care contracandidații săi sunt bucureșteni. Am mai avut parlamentari de Suceava care erau din alte zone, mă refer la Tudor Mohora, Cristian Dumitrescu ori Leonida Lari, parlamentari pe care nu i-a văzut nimeni pe plaiurile noastre. De aceea cred că numai un bucovinean sută la sută, așa cum este domnia sa, ne poate reprezenta cu cinste la Camera Deputaților”.
Alegător: „Noi vrem un bucovinean de-al nostru în Parlament, și de aceea te vom vota!”
Sâmbătă, la târgul săptămânal organizat în Vicovu de Sus, Mihalescul a discutat cu micii producători din piață, dar și cu cetățenii veniți la cumpărături despre problemele cotidiene, despre pensii și salarii, dar și despre mediul de afaceri din Bucovina. Candidatul ARD pentru Parlamentul României a arătat că există soluții de îmbunătățire a mediului de afaceri: „E necesar un climat prietenos între instituțiile statului și mediul de afaceri. Mi-am propus ca în momentul când voi ajunge la Cameră să fiu o punte între Parlament și zona noastră, în sensul menținerii unei legături strânse cu administrațiile locale, cu consilierii locali și cu toți cetățenii din Bucovina”.
Duminică, la Horodnic de Sus, candidatul pentru Colegiul 7 Vicov-Putna a fost primit cu entuziasm de localnici. După ce s-a prezentat, deși era cunoscut de majoritatea participanților la întruniri, Mihalescul și-a expus câteva din inițiativele vizavi de proiectele pe care și le-a propus în calitate de reprezentant al zonei în Parlament. Concluzia, după întrunirile de la Horodnic, a venit din gura unui bătrân de 78 de ani: „Domnule Mihalescul, te cunoaștem că ești om vrednic și că ești gospodar. Cred că locul cotracandidaților matale este acolo la București sau de unde sunt ei. Noi vrem un bucovinean de-al nostru în Parlament, și de aceea te vom vota!”.
Candidatură
Dumitru Mihalescul – un bucovinean sută la sută pentru Parlamentul României






