Poziție

Dumitru Mihalescul solicită implementarea de politici de sănătate și de tratament pentru dependenții de jocuri de noroc



Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul vrea să afle de la ministrul Sănătății, Sorina Pintea, când intenționează să transpună în legislația din România decizia Organizației Mondiale a Sănătății prin care dependența de jocurile de noroc este recunoscută ca boală psihică ce necesită tratament de specialitate. Într-o întrebare adresată ministrului Sănătății, Dumitru Mihalescul i-a transmis acestuia că printr-o hotărâre a Organizației Mondiale a Sănătății, tulburările psihice și comportamentale provocate de jocurile de noroc au fost incluse în clasificația internațională a bolilor psihice, pentru care statele membre ale OMS au obligația de a întreprinde politici de sănătate și măsuri de tratament specifice, fiind incluse de specialiștii organizației în categoria tulburărilor psihice foarte grave. „Dacă am analiza efectele sociale ale dependenței de jocurile de noroc pentru populația din România, am putea cu ușurință constata că tinerii dependenți de aceste jocuri ajung foarte repede să abandoneze școala, să risipească toată agoniseala făcută de familiile lor sau chiar să ajungă în pragul suicidului, cum a fost și cazul unui tânăr argeșean care s-a sinucis din această cauză”, a atras atenția deputatul PNL de Suceava.
Dumitru Mihalescul a amintit că s-a adresat în mai multe rânduri autorităților române în această problemă, atât Ministerului Finanțelor, precum și Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, tocmai pentru că statul român taxează aceste jocuri, prin Fondul pentru prevenirea dependenței de jocurile de noroc, în vederea implementării unor politici de sănătate și de tratament curativ al celor dependenți.
Deputatul liberal a precizat că în condițiile în care România urmează să implementeze decizia luată de Organizația Mondială a Sănătății, vrea să afle de la ministrul Sorina Pintea cum intenționează să stimuleze dependenții de jocuri de noroc să apeleze la un tratament specializat furnizat prin programele naționale. Dumitru Mihalescul a mai întrebat-o pe Sorina Pintea și dacă va susține ca tratamentele pentru dependență să fie finanțate prin Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate. Nu în ultimul rând, deputatul PNL de Suceava i-a solicitat ministrului Sănătății să precizeze dacă va propune, în cadrul Guvernului, ca banii colectați în Fondul pentru prevenirea dependenței de jocurile de noroc să alimenteze politicile derulate de Ministerul Sănătății, exclusiv pentru tratarea dependenței de jocurile de noroc.



Recomandări

Leonardo Badea (BNR): Dinamica economică a ultimului sfert de secol în România și nevoia curentă de re-echilibrare a finanțelor publice

Leonardo Badea (BNR): Dinamica economică a ultimului sfert de secol în România și nevoia curentă de re-echilibrare a finanțelor publice
Leonardo Badea (BNR): Dinamica economică a ultimului sfert de secol în România și nevoia curentă de re-echilibrare a finanțelor publice

Sucevean căutat pentru tâlhărirea unui bărbat care dăduse lovituri la jocuri de noroc, găsit la Botoșani

Sucevean căutat pentru tâlhărirea unui bărbat care dăduse lovituri la jocuri de noroc, găsit la Botoșani Sursa stiripesurse.ro
Sucevean căutat pentru tâlhărirea unui bărbat care dăduse lovituri la jocuri de noroc, găsit la Botoșani Sursa stiripesurse.ro