Critici

Dumitru Mihalescul: Ani de zile PSD a făcut autostrăzi și căi ferate numai pe hârtie

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul consideră că românii nu ar trebui să uite prea ușor modul în care au fost păcăliți de guvernele PSD, care promiteau conectarea provinciilor istorice ale țării prin autostrăzi și căi ferate, fără să pună în practică nici un proiect major pentru România.
Dumitru Mihalescul a arătat că ani de zile PSD a făcut autostrăzi și căi ferate doar pe hârtie, în timp ce PNL, anul acesta, a semnat contracte pentru 273 km de autostrăzi, drumuri expres sau variante ocolitoare și va demara până la sfârșitul anului încă 420 de km de drumuri rapide. „Unde sunt autostrăzile promise de Ponta, Dragnea, Grindeanu, Tudose sau Dăncilă? Le vede cineva? Acele promisiuni nici măcar pe hârtie nu sunt, pentru că, în atâția ani cât au condus România, cei din PSD nu au fost interesați nici măcar să facă niște proiecte, deși banii au fost asigurați tot timpul prin fondurile europene”, a spus Mihalescul. El a adăugat că, mai mult, PSD a blocat sau a întârziat și proiectele deja demarate de guvernele anterioare, astfel încât la capitolul infrastructură România a ajuns în urma Bulgariei sau Serbiei.
Deputatul PNL a subliniat faptul că infrastructura de transporturi este esențială în dezvoltarea echilibrată a țării, însă Guvernele PSD nu au avut capacitatea să vadă că finalizarea sub guvernarea Boc a autostrăzii București-Constanța a generat o viteză dublă de creștere economică pentru orașul de la malul Mării Negre. „Cu siguranță că și Moldova, dacă ar fi avut drumuri rapide către Capitală sau peste Carpați, nu ar mai fi fost astăzi una dintre cele mai slab dezvoltate regiuni din Uniunea Europeană. Unul dintre cele mai bune lucruri care i s-au întâmplat României a fost alungarea Guvernului PSD la sfârșitul anului trecut. Se vede cu ochiul liber schimbarea majoră care s-a produs de când destinele țării sunt conduse de PNL. Majoritatea proiectelor începute cu mulți ani în urmă au fost deblocate și multe dintre acestea au șansa să fie finalizate chiar anul acesta”, a precizat Dumitru Mihalescul.
El a spus că, mai mult decât atât, Guvernul PNL „nu a mâzgălit” harta țării cu promisiuni înșelătoare, ci a trecut direct la fapte. Dumitru Mihalescul a declarat că în plină criză sanitară și cu un buget „ciuruit de incompetența PSD, Guvernul PNL a semnat contracte de proiectare și execuție pentru 273 km de autostrăzi, drumuri expres sau variante ocolitoare, iar până la sfârșitul anului va mai semna contracte de lucrări pentru încă 420 de km de drumuri rapide”. Deputatul PNL a evidențiat faptul că pentru prima dată în ultimele decenii, mare parte dintre aceste lucrări sunt orientate către Moldova. „Sper din tot sufletul ca aceste proiecte să fie duse la capăt cât mai repede și România să iasă din acel top rușinos al țărilor cu cea mai slabă infrastructură de transporturi din Uniunea Europeană”, a încheiat Mihalescul.

Recomandări

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Virgiliu Vlăescu: „Retrogradarea autostrăzii către Siret la rangul de drum expres reprezintă un atac la șansa României de a participa la reconstrucția Ucrainei”

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți