Formațiile implicate în lupta pentru promovare au speculat la maximum perioada de transferări care se va încheia mâine. Astfel, liderul Cetatea II Suceava-Arbore a dat o adevărată lovitură, reușind să-l coopteze în lot pe fostul mijlocaș de buzunar al Forestei, Dumitru Ene (foto). Ajuns la 35 de ani, Ene a părăsit orașul natal, București și s-a stabilit la Fălticeni, locul de baștină al soției. Începând din acest sezon, Ene evoluează și în Campionatul municipal de fotbal, pentru formația Adicost. Un alt jucător important care fost achiziționat de gruparea din Arbore este atacantul Ovidiu Păcurari, care sezonul trecut a evoluat pentru formația de liga a treia Leonard Pașcani. Nici Rapidul nu a stat cu mâinile în sân, sucevenii înregistrând la AJF transferurile lui Cătălin Pascal (Cetatea Suceava) și Fănel Condurovici (Leonard Pașcani). De asemenea, atacantul Lucian Cobzaru a părăsit pe Rarăul Câmpulung Moldovenesc și a revenit la echipa care l-a consacrat, Dorna Vatra Dornei.






