Dumitru Dragomir, despre procesul dezafilierii Universității Craiova: Mi-a luat 10-15 ani din viață



Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, că decizia justiției nu l-a surprins, în condițiile în care se considera nevinovat, dar a recunoscut că a stat într-o tensiune incredibilă în ultimele luni, pe măsura ce se apropia data pronunțării deciziei, scrie Mediafax.”Eu mă așteptam pentru că e greu să te duci la pușcărie nevinovat. Se poate și să fie corectitudine și dreptate în țară. De trei luni încoace trăiesc cu niște coșmaruri. A fost nasol… Mai am un proces și un dosar în care sunt pe la DNA. Nu sunt grele pentru că nu am nicio vină. E practic același proces, dar eu am căzut între doi elefanți.Aveam de gând să trăiesc vreo 120 de ani și cred că mi-au luat vreo 10-15 ani din viață. În fotbal nu m-aș mai întoarce nici dacă mi-ar da America de Sud!



Recomandări

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, achitați în dosarul dezafilierii Universității Craiova. Decizie similară pentru FRF și LPF / Mititelu: O decizie mișelească, criminală și total nedreaptă

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, condamnați la trei ani cu suspendare și peste un miliard de lei despăgubire, împreună cu LPF și FRF, către Universitatea Craiova