Duminicile Postului Mare

Dacă primele patru duminici ale Triodului pot fi relaționate prin ceea ce numim teologia căii sau a drumului credincioșilor într-o direcție favorabilă sau contrară nouă, evaluată în raport cu situarea noastră față de Dumnezeu și semeni, următoarele duminici au ca element de relație problema libertății și dinamismul dobândirii ei. Această libertate trebuie văzută nu ca un punct intermediar între două realități contrare sau ca opțiunea de a alege între bine și rău. Libertatea autentică în învățătura creștină nu există decât în relație cu Dumnezeu. Căderea din relație cu Dumnezeu este căderea din libertate. Suntem liberi și suntem în stare firească numai când suntem în comuniune cu Dumnezeu și astfel înțelegem și mai bine cuvintele lui: „Contrariul păcatului nu este virtutea, ci libertatea.” Duminicile Postului Mare oferă o perspectivă largă asupra cadrului, resurselor, itinerarului și modelelor dobândirii libertății noastre în Dumnezeu.
Prima duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei
Prima duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei, descoperă matca sau cadrul cel mai firesc al dobândirii libertății. Ortodoxia, spunea părintele Dumitru Stăniloae, este „ritmul deplin al vieții”. Biserica Ortodoxă constituie spațiul deplinei noastre libertăți și mediul real al împărtășirii de Dumnezeu, al participării la comuniunea sau „circuitul iubirii dumnezeiești”, realitate ce garantează viul și pulsul îndumnezeirii. Adevărul învățăturii ortodoxe, departe de a fi unul abstract, rece și irelevant pentru viață, structurează persoana umană, se întrupează și coordonează. Acest „adevăr ne face liberi”, căci ucide în noi idolii confecționați ca adevăr propriu în locul singurului Adevăr care este Mântuitorul Iisus Hristos.
Duminica Sfântului Grigorie Palama, prin importanța și rolul decisiv al sfântului isihast în afirmarea harului dumnezeiesc necreat, devine relevantă în problema libertății tocmai prin faptul că punctează resursa libertății și o înscrie în termenii participării și împărtășirii. Dumnezeu este singur liber la modul absolut, fiind liber prin Sine Însuși. Persoana umană este liberă numai pentru că participă la libertatea dumnezeiască, se împărtășește de ea și pentru că îi este dăruită de Dumnezeu din iubire. Abdicarea din această participare la comuniunea cu Dumnezeu înseamnă robie.
A treia duminică a Postului Sfintelor Paști, numită Duminica Sfintei Cruci, punctează relația existentă între jertfă și libertate. Societatea actuală, captivă hedonismului în forme ieftine și imediate, a eliminat din cadrul ei Crucea. Confortul și fascinația patimilor, iluzia efemerului și a superficialului înrobitor au decretat absurdă, nebună și inutilă jertfa. Nu există însă libertate fără jertfă, fără efort propriu și susținut împotriva păcatului și a patimilor. Jertfa și asceza reprezintă „omorârea morții din noi” ca firea umană să se elibereze din captivitatea ei, așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, și să respire aerul libertății.
Duminica Sfântului Ioan Scărarul și Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca
Următoarele două duminici, Duminica Sfântului Ioan Scărarul și Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca, prezintă itinerarul concret spre libertate. Dacă opera „Scara” a Sfântului Ioan are în vedere omul pe drumul dobândirii libertății în Dumnezeu, cu căderile, eșecurile, neîmplinirile, reușitele și victoriile lui, viața Sfintei Maria Egipteanca deja dezvăluie omul liber de la capătul ascezei, neafectat de patimi înrobitoare. Atât Sfântul Ioan Scărarul, cât și Cuvioasa Maria Egipteanca sunt mărturiile geniale ale faptului că libertatea este mai strălucitoare decât păcatul și că singura carieră ce rezistă veacurilor și istoriei este cariera sfințeniei, adică a libertății. Păcatul furnizează numai anonimi istoriei.
Epilogul Triodului se împlinește în prologul Penticostarului, Învierea, ceea ce asigură o finalitate deschisă perioadei. Apelativul libertății este universal valabil și accesibil: „Fiți robii Mei, fiți robii libertății!”.
(Viorel I. COMAN)