În Duminica a patra se pomenește Sf. Ioan Scărarul, cel care ne-a lăsat o scriere unde ne arată scara urcării prin virtuțile creștinești către înălțimile Altarului Dumnezeiesc. În ziua de joi a săptămânii a cincea se săvârșește așa-numita „stare a Sf. Maria Egipteanca”. Viața acestei sfinte, care la început a fost o mare păcătoasă, trebuie să servească tuturor drept exemplu de adevărată pocăință și să ne convingă încă o dată de nemărginita milostivire a lui Dumnezeu. La Utrenia din această zi se citește viața Sf. Maria Egipteanca și canonul Sf. Andrei Cretanul, același care se citește în primele patru zile ale Postului Mare. În sâmbăta săptămânii a cincea se săvârșește „Lauda Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Se citește acatistul solemn al Maicii Domnului. Această slujbă a fost stabilită în Grecia, ca recunoștință și mulțumire Prasfintei Fecioare pentru salvarea în repetate rânduri a Constantinopolului de dușmani. La noi acatistul se săvârșește pentru întărirea credincioșilor în speranța către Împărăteasa Cerului și Pământului, care, izbăvindu-ne de dușmanii văzuți, ne va izbăvi și de cei nevăzuți.
În Duminica a cincea a Postului Mare se săvârșește rânduiala Sf. Cuvioasei Maria Egipteanca. Biserica arată în persoana ei un model de adevărată pocăință și, pentru încurajarea celor care se străduiesc asupra sufletului, ne-o dă drept exemplu de nesfârșită iubire a lui Dumnezeu pentru păcătoșii care se pocăiesc.
Cea de-a șasea săptămână e închinată pregătirii celor ce postesc pentru întâmpinarea cu demnitate a Domnului cu ramurile virtuților creștine și cu amintirea patimilor sale.
În sâmbăta săptămânii a șasea, la Utrenie și Liturghie se amintește învierea de către Hristos a lui Lazăr. Se numește “Sâmbăta lui Lazăr”. La Utrenie în această zi se cântă troparele învierii „a celor neprihăniți”: „Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale”, iar la Liturghie, în loc de „Sfinte Dumnezeule” se cântă „Câți în Hristos v-ați botezat, / În Hristos v-ați și îmbrăcat. Aliluia”.
Duminica a șasea a Postului Mare este una din cele douăsprezece praznice Împărătești, în care se sărbătorește intrarea solemnă a Domnului în Ierusalim spre patima cea de bună voie. Se mai numește Duminica Floriilor. La slujba de seară, după citirea Evangheliei, nu se cântă „ Învierea lui Hristos”, ci se citește psalmul 50 și se sfințesc, prin rugăciune și stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie. Ramurile sfințite se împart creștinilor, iar slujitorii Bisericii le țin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinței vieții asupra morții (Învierea). Din seara Duminicii Floriilor otpustul începe cu cuvintele: „Cel ce de bună voie a pătimit pentru mântuirea noastră, Hristos Împăratul Dumnezeul nostru…” (Preot Vasile CIOBANU)