În Evanghelia de duminică citim cum Iisus Hristos a vindecat într-o zi de sâmbătă un slăbănog care zăcea de 38 de ani. Pentru aceasta s-au supărat iudeii căci Domnul a călcat porunca sâmbetei. De veți asculta însă cu luare aminte cele ce vom vorbi astăzi, veți înțelege luminat că serbarea sâmbetei nu este dată creștinilor, ci evreilor și totodată veți înțelege că atât Mântuitorul, cât și Sfinții Apostoli au desființat prin cuvânt și faptă serbarea Sâmbetei.
În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta
Mai întâi voi arăta că de la Adam și până la Moise, timp de 4108 ani, nici unul dintre patriarhii cei vechi nu au ținut sâmbăta ca sărbătoare. Ca să ne dăm seama de acest mare adevăr, vom apela la mărturisirile Sfintei Scripturi, prin care vom arăta, că Dumnezeu făcând pe om, nu i-a dat poruncă de la început, să serbeze vreo zi, ci numai l-a așezat în grădina Edenului, adică în Rai, ca să-l lucreze și să-l păzească (Facere 2, 15). Apoi i-a dat prima poruncă, de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului (Facere 2, 17). Ba, mai mult. După ce Adam a călcat porunca lui Dumnezeu și a fost izgonit din Rai, nu a primit nici o poruncă de la Dumnezeu să serbeze vreo zi. Dimpotrivă, toată viața lui de acum devine o muncă continuă sub forma blestemului și i se dă poruncă și canon de la Dumnezeu care îi zice: În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce (Facere, 3, 19).
Nici o mărturie nu avem în Biblie care să ne arate că Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacov și ceilalți patriarhi aleși de Dumnezeu până la Moise, ar fi serbat sâmbăta.
Dar poate va zice cineva că Avraam a păzit poruncile lui Dumnezeu. Da, le-a păzit cu mare sfințenie, de aceea a și fost binecuvântat de Dumnezeu să fie tată a multor neamuri. Dar nu porunca sâmbetei, ci iată care porunci a auzit Avraam: Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu (Facere 12, 1); altă poruncă: Iar legământul dintre Mine și tine și urmașii tăi de după tine din neam în neam, pe care trebuie să-l păziți, este acesta: toți cei de parte bărbătească ai voștri să se taie împrejur (Facere 17, 10).
Pilda slăbănogului
Venind Mântuitorul la această scăldătoare, a aflat acolo un slăbănog de 38 de ani. Văzându-l Mântuitorul pe acela, I S-a făcut milă și-l întrebă: „Vrei să te faci sănătos?”. Dar oare de ce îl întreabă? Nu știa Dumnezeu că el voia să se facă sănătos? Sau care dintre bolnavi nu vrea să se facă sănătos? Auzi, să mai întrebi un bolnav de 38 de ani dacă vrea să se facă sănătos! De ce îl întreabă, deci, Hristos? Iată de ce întreabă. La orice vindecare pe care a făcut-o Hristos, mai întâi cerea credință de la cei pe care voia să-i vindece. Iar acestuia, care era un om păcătos și pentru păcatele lui zăcea acolo de 38 de ani, îi era de trebuință voință tare ca să se căiască. Deci nu se putea vindeca decât dacă se hotăra cu toată voința lui să pună început bun, ca de azi înainte să se facă sănătos și cu sufletul. Deci Hristos îl întreabă, de fapt: “Vrei să urmezi lui Dumnezeu și să nu mai faci păcate?”. Aceasta îl întreabă Hristos, când îl întreabă dacă vrea să se facă sănătos. Nu vorbea de sănătatea trupului, ci a sufletului.
Iar el, săracul, n-a mai apucat a spune că vrea, ci a început a mărturisi amărăciunea sufletului său cea de 38 de ani: „Doamne, n-am om care să mă bage în scăldătoare!”. Vezi câtă răutate aveau aceia care treceau pe lângă un bolnav sau aceia care ajutau pe cei bolnavi? Poate vor mai fi fost acolo bolnavi, dar nici unul de 38 de ani. Acesta suferea cel mai demult și nu voia nimeni să-l ajute să intre în scăldătoare. Și el Îi spuse Mântuitorului: “Doamne, n-am un om cu tragere de inimă, n-am un om cu inimă bună, n-am un om să-i fie milă de mine, și de aceea, până să merg eu, intră altul, și eu am rămas aici de 38 de ani și m-am uscat netămăduit!”.
Vindecarea: „Scoală-te, ridică-ți patul și umblă”
Iar Mântuitorul n-a mai așteptat să-L roage nimic, ci i-a zis imediat: „Scoală-te, ridică-ți patul și umblă!”. Vezi ce ne învață Mântuitorul? Când vedem un om în necaz, în scârbe, în pagube și-n boală, să n-așteptăm să ne roage mult timp să-i facem bine, ci chiar mai înainte de a ne ruga el, să facem îndată fapta cea bună trebuitoare lui. Și la cuvântul lui Hristos Dumnezeu – Care a zis la început să se facă lumină și s-a făcut lumină, să se facă tăria și s-a făcut, să se dea apele în lături și să se arate uscatul și celelalte – slăbănogul s-a sculat deplin sănătos, și-a luat patul său pe umeri și umbla.
Și l-au văzut fariseii și cărturarii și legiuitorii Legii Vechi, și au început să-l mustre, zicând: „Nu se cade în ziua sâmbetei să ridici patul tău!”. Iată zavistia și răutatea, iată viclenia celor ce conduceau atunci poporul Legii vechi! De aceea îi mustra Mântuitorul: „Morminte văruite, și orbi, și nebuni!”. N-au întrebat: „Omule, cum de te-ai făcut sănătos așa de repede, că te-am văzut zăcând 38 de ani și acum ai putere să ridici patul tău și să umbli?!”. De sub masca Legii celei vechi, îl mustră că-și ridică patul sâmbăta. Auzi câtă zavistie, numai ca să nu recunoască minunea lui Hristos!
(Părintele CLEOPA)
