Duminica Sfinților Români

„În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut pe alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.” (Matei 4, 18-23)
Cu dreaptă socotință, Părinții Bisericii răsăritene au rânduit ca prima duminică după Rusalii să se numească a „Tuturor Sfinților”, sfințenia fiind un dar al Duhului Sfânt pogorât în creație în Duminica Cincizecimii. Așa cum după o ploaie binefăcătoare de primăvară grădinile rodesc și oferă privirii noastre frumusețea atât de plăcută a florilor, tot astfel, în urma ploii de har a Duhului Sfânt, în grădina Bisericii au răsărit florile sfințeniei, pe întreg cuprinsul creștinătății.
Urmând exemplul calendaristic al Duminicii Tuturor Sfinților, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1992, ca pentru sfinții români să se facă pomenirea în duminica următoare, a doua după Rusalii, tot ca o expresie a darurilor Sfântului Duh, care au rodit în ogorul binecuvântat al țării noastre. Este vorba mai ales de sfinții necunoscuți, sau încă necanonizați, dar pomeniți în conștiința și evlavia dreptmăritorilor creștini în comuniune cu cei trecuți deja în calendar.
Două pericope evanghelice, un singur mesaj: misionarism creștin
La Sfânta Liturghie sunt rânduite a se citi două pericope evanghelice, ambele de la evanghelistul Matei, iar mesajul lor este complementar: chemare la apostolat și misiune creștină. În prima este vorba de alegerea specială a primilor apostoli, care, din pescari obișnuiți, aveau să devină „pescari” de oameni; în a doua, despre chemarea generală a ucenicilor, dar și a tuturor creștinilor să devină lumini ale lumii și mărturisitori ai Evangheliei, înfruntând cu răbdare și curaj bătăile și prigonirile de tot felul din partea potrivnicilor credinței.
În această a doua categorie se înscriu și sfinții români, cunoscuți și necunoscuți, pomeniți astăzi, între care mulți au suferit prigoane grele de-a lungul istoriei, iar unii au fost martirizați, mai ales în vremurile din urmă, în lagărele și închisorile comuniste. Paradoxal, însă, în pofida atâtor persecuții și martiraje, numărul creștinilor de pretutindeni și din țara noastră a crescut considerabil, încât și martirilor noștri, la fel ca tuturor celor secerați din întreaga lume, li se potrivesc cunoscutele cuvinte ale scriitorului creștin, Tertulian (160-225): „Plures efficimur, quotiens metumur a vobis; semen est sanguis Christianorum” – „Ori de câte ori suntem secerați de voi, mai mult ne înmulțim; sângele creștinilor este/se face sămânță (creștinismului, n.n.)” (Apologeticum L, 13).
Cete de mărturisitori și martiri români
Șirul sfinților români este alcătuit din cete felurite, cărora Părinții Bisericii noastre le-au consemnat și denumiri distincte în sinaxare: ierarhi, cuvioși, cuvioase, mucenici, mucenițe ș.a. Odată cu cei canonizați și înscriși, deja, în calendar, în conștiința evlaviei poporului nostru sunt pomeniți și cei care așteaptă rânduirea oficială în sinaxarele românești, ca sfinți cunoscuți cu numele, dar și pe cei din șirul celor necunoscuți. În anii de după căderea comunismului ateu, membrii Sfântului Sinod au hotărât canonizarea a zeci de sfinți, pe diferitele trepte enumerate, cum diferite le-au fost viața și slujirea. Alte canonizări își așteaptă rândul, desigur, din toate straturile sociale și din toate categoriile sfințeniei, și trebuie să avem încredere și răbdare în acest scop că toate se vor rândui la „plinirea vremii” fiecăruia, cu aceeași bună și dreaptă socotință.
O categorie aparte în șirul lor o constituie martirii și mărturisitorii din lagărele și închisorile din vremea dictaturilor, comunistă mai ales, dar și din cea carlistă și antonesciană. Iar noi avem marea datorie de suflet să nu-i uităm. Nu au fost puțini! Între ei, mulți și-au dat viața, mărturisindu-L curajos pe Hristos și încadrându-se, astfel, în cele auzite din Evanghelia a doua: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu…”. Însă unii dintre ei sunt pe nedrept uitați, dacă nu chiar „prigoniți” în continuare, prin felurite răstălmăciri ale vieții și slujirii lor, fie din ignoranță, fie din interes ori din rea intenție. Să ne fie îngăduit să exemplificăm câteva nume, dar să ne fie și iertat că nu avem posibilitatea să-i pomenim aici pe toți câți ar merita: Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie cu înaltă ținută științifică și morală, martir al închisorii din Aiud, în 1961, la 58 de ani; Mircea Vulcănescu, economist, filosof și scriitor, martir la numai 48 de ani, tot în Aiud, în 1952. Rostește înainte de a muri cuvintele testamentare: „Nu ne răzbunați!”; Valeriu Gafencu, numit de Nicolae Steinhardt „unul din sfinții închisorilor”, răpus de boală în temnița din Târgu Ocna, în 1952, la 31 de ani; Părintele Daniil (Sandu Tudor), poet și gazetar de mare conștiință, monah la Antim și Rarău, martirizat la Aiud, în 1962, 66 de ani. Nu i se cunoaște nici mormântul; Costache Oprișan, filosof (a studiat în Germania, cu Heidegger), mort la Jilava, în 1958, la doar 37 de ani; George Manu, fizician, membru corespondent al Academiei Române, figură deosebită în mișcarea națională de rezistență anticomunistă, martirizat la Aiud în 1961, 78 de ani; Monahia Mihaela Iordache, martiră la Miercurea Ciuc, în 1963, 49 de ani (a se vedea articolul impresionant din „Ziarul Lumina” – 28 nov. 2010: O viață jertfită pe altarul credinței); Pavel Grimalschi, fiu de preot, zidit de viu în pereții de cărămidă dură ai năprasnicului „Fort 13” Jilava, în 1962 (mărturie, în cartea lui Marcel Petrișor, Fortul 13). Trebuie să amintim, totodată, și de martirii din vremea dictaturii carliste, din anii 1938-40. Iată câteva exemple, din zecile ce se pot da: Nicoară Iordache, conferențiar la Catedra de chimie, executat în lagărul de la Miercurea Ciuc (1939), așezat în genunchi și rostind „Tatăl nostru” (avea 33 de ani); Nicoleta Nicolescu, bătută, violată și arsă de vie în crematoriu, în 1939, la numai 27 de ani; Vasile Baciu, student din Tecuci, află că pe lista celor ce trebuiau executați în noaptea de 21/22 septembrie 1939 este un camarad, tată a trei copii. Cu lacrimi în ochi îl imploră pe jandarm să-i dea drumul camaradului cu copii și familie și să-l execute pe el. Așa s-a și întâmplat…
Sfinții – rodiri ale harului Sfântului Duh în ogorul creștinătății
Am pomenit, iată, doar câțiva din mulțimea celor secerați de prigonitori. Paradoxal pentru unii, în pofida uciderilor înfricoșătoare, numărul creștinilor români nu a scăzut, nici în închisori, nici în „libertatea” oferită de perioada comunistă, confirmându-se, astfel, cuvintele lui Tertulian. Propriu-zis, sângele creștinilor s-a preschimbat în sămânță pentru alți noi creștini, mulți dintre ei convertindu-se chiar în închisoare. De aceea, în această sfântă zi să nu-i uităm, așadar, nici pe martirii închisorilor din România, pomenindu-i la un loc cu toți sfinții români, știuți și neștiuți, așa cum frumos glăsuiește și îndeamnă troparul ce le este dedicat: „Cuvântul dumnezeiesc pe pământul românesc a odrăslit, iar Biserica străbună cu sfinți s-a împodobit. Vrednici luptători s-au arătat mucenicii și mărturisitorii care pentru Hristos viața și-au jertfit, iar cuvioșii și pustnicii întru nevoințe urmând calea Domnului, chipuri îngerești au dobândit; arhiereii și preoții neîncetat vestind Cuvântul Evangheliei au mărturisit, iar binecredincioșii voievozi biserici au înălțat și cu dreptslăvitorii creștini cu râvnă și jertfelnicie credința ortodoxă și țara au apărat. Toate cetele sfinților, împreună rugați pe milostivul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” Amin.
(Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon , Ziarul Lumina)