Alaltăieri a fost prima Duminică din Postul Mare, numită „Duminica Ortodoxiei” sau „a Sfintelor Icoane”. Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucât în vremea noastră s-au ridicat în lume multe secte creștine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoții și învățătura apostolică ortodoxă, înșelând pe mulți fii ai Bisericii noastre, spre veșnica lor osândă.
Noi vă sfătuim și vă reamintim învățătura dogmatică a Bisericii. Închinați-vă cu credință și evlavie Sfintelor Icoane și purtați-le în casă, și oriunde călătoriți, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, știind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinții pictați pe ele. Faceți rugăciuni și acatiste în fața icoanelor, mergeți în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din țară și la moaștele sfinților noștri, că veți primi ușurare și mare ajutor în necazurile vieții.
De asemenea, cinstiți Sfânta Cruce, pavăza credinței, și o purtați cu credință, că prin ea izgonim pe diavoli și liniștim pe sectanții hulitori de Dumnezeu.
A trecut prima săptămână din Sfântul Post, numită și „Săptămâna Mare”. Ne bucurăm că bisericile iarăși s-au umplut de credincioși, că ați postit cu toții și că alergați cu credință și evlavie la Dumnezeu Mântuitorul și nădejdea noastră.
Vă îndemn, frații mei, să continuați a posti Sfântul Post și să vă rugați, să citiți cât mai mult și să faceți după putere milostenie și veți vedea câtă bucurie și pace veți primi în suflet.
Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediți de două ori la duhovnici și în aceste zile, și la sfârșitul Postului Mare, iar care aveți dezlegare, să primiți și Sfânta Împărtășanie.
Creștinii evlavioși, mamele, copiii, bătrânii și bolnavii sunt datori să se spovedească și să se împărtășească de două ori în acest mare post. Siliți-vă la Hristos. El vă cheamă, vă așteaptă și vi se dăruiește în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceți cu vederea dragostea și harul lui Hristos.
Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credință și evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui și pe diavoli și pe sectanții hulitori, și pe necredincioși, și să trăim veșnic în bucuria și iubirea lui Dumnezeu.
(sursa: www.paginiortodoxe.ro)