Duminica Mironosițelor

„În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.” (Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)
Sfintele Evanghelii consemnează în unanimitate faptul că femeile care-L urmau pe Hristos au fost nu numai primele care s-au bucurat de vestea Învierii, dar și primele mărturisitoare ale acestui eveniment. Dragostea lor nețărmurită pentru Hristos le-a făcut curajoase și mărturisitoare. Nimic nu poate birui dragostea care „nu cade niciodată” (1 Cor 13, 8) și care este mai tare decât moartea (cf. Cânt 8, 6). Deși vestea pe care ele o aduc este neîmpărtășită inițial de grupul apostolic, evenimentele ulterioare vor confirma cele spuse de acestea, fapt ce va pune în valoare curajul, credința și dragostea lor. Iată de ce Biserica le-a dedicat una dintre duminicile perioadei pascale, mironosițele fiind pentru comunitatea creștină model de credință, fidelitate și dragoste.
Cine erau femeile mironosițe?
Identitatea personajelor feminine numite „mironosițe”, din pricina faptului că au venit dis-de-dimineață în prima zi a săptămânii la mormântul Domnului cu miruri pentru a continua ritualul de îmbălsămare, este dezvăluită parțial de Sfinții Evangheliști. Astfel, toți cei patru evangheliști redau numele Mariei Magdalena ca făcând parte din acest grup. La acesta se adaugă Maria lui Iacov, Salomeea (Marcu) și Ioana (Luca). Sfântul Apostol și Evanghelist Luca precizează că acest grup era mai mare când afirmă că erau „și altele împreună cu ele”. Așadar, avem patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Iacov, Salomeea și Ioana – probabil personajele cele mai cunoscute dintr-un grup mai numeros.
Despre Maria Magdalena știm că numele îi vine de la mica cetate din Galileea numită Magdala. Din Luca 8, 2 aflăm că ea era una dintre femeile care au fost vindecate de duhuri rele și de boli și care Îl urmau pe Iisus. Evanghelistul Marcu ne spune că din ea scosese Hristos șapte demoni. Este clar că, după vindecare, a făcut parte dintr-un întreg cortegiu de femei care L-a însoțit discret pe Hristos din Galileea în ultimul Său drum spre Ierusalim. După Evanghelistul Ioan, Maria Magdalena a stat chiar lângă Crucea lui Iisus după Răstignire și tot ea, rămasă mai în urmă, se bucură de vederea lui Hristos Care i se arată și îi spune celebrele cuvinte: „Nu te atinge de Mine căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu” (In 20, 17).
Majoritatea Părinților Bisericii și exegeților consideră că expresiile „Maria lui Iacov”, „cealaltă Marie”, „sora mamei Sale” și „Maria lui Cleopa”, pe care le folosesc evangheliștii, se referă la aceeași persoană. Este vorba despre o verișoară a Maicii Domnului, căsătorită cu Cleopa, ea fiind mama „fraților Domnului”, Iacov fiind unul dintre aceștia (In 7, 3).
Coroborând textele din Evanghelistul Matei care folosește sintagma „mama fiilor lui Zevedeu” (Mt 27, 56), cu cele de la Evanghelistul Marcu care vorbește de Salomeea (Marcu 16, 1), exegeza tradițională identifică cele două persoane ca fiind una, și anume, Salomeea, soția lui Zevedeu și mama Sfinților Apostoli Iacov și Ioan.
Din Luca 8, 2 aflăm că Ioana era soția lui Huza – un dregător al regelui Irod Antipa, fiind pomenită alături de Maria Magdalena printre femeile care au fost vindecate de Iisus. După acest moment a urmat Domnului, iar după o veche tradiție, ea ar fi fost femeia care ar fi dezgropat capul Sfântului Ioan Botezătorul și l-ar fi reîngropat cu cinste într-un vas de lut pe Muntele Măslinilor.
Maica Domnului – martoră a Învierii
Relatările Sfintelor Pătimiri notează că în fruntea grupului de femei era Maica Domnului, însă ea nu mai apare menționată între femeile venite în prima zi a săptămânii la Mormântul Domnului. Acest lucru ar putea stârni nedumeriri. Cum de chiar Maica Sa lipsește în această zi? Explicația o găsim în tradiția patristică. Astfel, Sfântul Maxim Mărturisitorul, consemnând o veche tradiție, notează că Maica Domnului nu s-ar fi depărtat nici măcar o clipă de la mormântul Fiului ei și că ea ar fi fost singura care a fost părtașă la momentul Învierii, însă a păstrat toate acestea în „inima ei” (cf. Lc 2, 19). Probabil că respectul față de această discreție îi face pe evangheliști să nu noteze acest moment.
Ucenițele Domnului au biruit frica prin dragoste
Deși nu apar nicăieri în Noul Testament cu acest nume, femeile mironosițe sunt numite în imnografia Bisericii „ucenițele Domnului”. Și acest lucru pe bună dreptate, întrucât ele L-au urmat pe Hristos și înainte de Pătimiri și Îngropare, dar și după. Maria Magdalena vine la mormânt să-L caute pe „Domnul meu” (In 20, 13). Hristos rămâne Domnul ei, chiar dacă a suferit moarte de ocară. În opoziție cu această fidelitate extraordinară, nu putem să nu ne gândim la relatarea lucanică despre cei doi ucenici spre Emaus care Îi mărturisesc chiar lui Hristos Înviat (pe care nu Îl recunosc) că finalul Său a fost dezamăgitor pentru speranțele lor: „Iar noi credeam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel”. În schimb, femeile mironosițe se dovedesc a fi înțeles mai bine mesajul lui Hristos și misiunea Sa, dacă nu teoretic, atunci cu siguranță măcar printr-o intuiție extraordinară de care este capabilă firea femeiască, ce se păstrează în curăție, ascultare și dragoste. Într-adevăr, există o intuiție feminină a lumii spirituale dovedită de aplecarea în general a femeilor către preocupări spirituale. De aceea, întotdeauna vom găsi mai multe femei decât bărbați în Sfintele Biserici; iar atunci când această intuiție este rău canalizată, mai multe femei vrăjitoare și descântătoare decât bărbați cu astfel de preocupări. Paul Evdochimov avansa ideea că acest lucru se datorează faptului că femeia este hărăzită de Creator cu puterea de a da viață și, în acest fel, ea este mai aproape de Duhul lui Dumnezeu – Dătătorul de viață. Oricum ar fi, femeile mironosițe rămân modele de fidelitate nesmintită, de râvnă neobosită și de curaj duhovnicesc, adevărate ucenițe ale lui Hristos. De ce au fost ele mai fidele, mai curajoase decât Apostolii și de ce s-au învrednicit de a vedea primele „arătare de îngeri” și chiar pe Domnul Înviat? Pentru că au iubit mai mult și nimic din cele ale lumii acesteia nu le-au putut deturna această dragoste nețărmurită. Este ceea ce Sfântul Apostol Pavel va spune mai târziu corintenilor, arătându-le că „dragostea nu cade niciodată”. Într-adevăr, cel care iubește nu se poate sminti, nu va cădea în descurajare și nu va fi dezamăgit niciodată. Mai mult, iubirea autentică este incompatibilă cu frica – element ce dovedește prezența egoismului. Sfântul Antonie cel Mare spunea chiar că nu îi este frică nici măcar de Dumnezeu, pentru că Îl iubește, iar „dragostea scoate afară frica”. Cel care iubește este eliberat de orice constrângere, de aceea Fericitul Augustin spunea „iubește și fă ce vrei”. În fapt, dragostea, care înseamnă deschiderea către celălalt și punerea sinelui pe planul secund, este cea care ne apropie autentic de Dumnezeu, Care este Dragostea Însăși (1 In 4, 8).
Duminica mironosițelor – ziua femeii creștine
Dacă există vreo zi dedicată femeii creștine, atunci cu siguranță aceasta este Duminica Mironosițelor. Acest lucru pentru că ele reprezintă tot ceea ce are mai frumos și mai nobil firea umană: dragostea fierbinte, fidelitatea până la riscul vieții și credința nestrămutată. Ceea ce fac acum femeile mironosițe este înțeles de imnografi ca marcând finalul întristării datorate păcatului: „Când ai grăit mironosițelor femei cu bucurie, întristarea Evei, maica noastră dintâi ai sfârșit prin Învierea Ta, poruncindu-le ucenicilor tăi să vestească că Mântuitorul a înviat din mormânt” (Condac la Duminica Mironosițelor).
Viețile a nenumărate femei asemenea mironosițelor, care au trăit în discreție, fidelitate și dragoste sunt consemnate în istoria bimilenară a Bisericii. Este ziua când ar trebui să ne amintim de ele
și de calea pe care acestea au urmat-o. Este calea dragostei care nu poate fi deturnată de nimic și care asigură aflarea Adevărului și a bucuriei autentice. După modelul acestor modeste femei suntem și noi invitați să pășim pe ea.
(Pr. Lect. Dr. Marian Vild , Ziarul Lumina)