Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Biserica ne înfățișează marea și emoționanta dramă a Judecății din urmă spre a ne îndemna la pocăință și la fapte bune. Sfânta Evanghelie din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți ni-L prezintă pe Hristos venind întru slavă, înconjurat de oști îngerești și apoi, șezând pe tronul puterii Sale.
Prima dată, S-a arătat pe pământ Copil plăpând și sărac, născut în Betleem. La a doua Sa venire, Se va arăta Împărat glorios și atotputernic. Toate generațiile de la Adam și până la cel din urmă om se vor aduna în fața Lui, cuprinse de o mare groază și scufundate într-o adâncă tăcere, și vor da seama de felul în care au împlinit Legea dumnezeiască. Atunci, fiecare va fi răsplătit cu dreptate, primind, după faptele săvârșite pe pământ, fericirea sau osânda pentru veșnicie.
Judecata din urmă va fi o descoperire totală și supremă a planului divin în istorie și a biruinței Celui Ce l-a întocmit
Sfântul Apostol Pavel scrie credincioșilor din Corint: „Noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de Judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10). Dacă-i adevărat că toți suntem muritori, tot așa de adevărat este că toți vom fi judecați (Evr. 9, 27).
Sfântul Apostol Petru afirmă: „Iar cerurile de acum și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua Judecății” (II Pt. 3, 7). Sfântul Apostol Iuda zice: „Iată, a venit Domnul…, ca să facă judecată împotriva tuturor și să mustre pe toți nelegiuiții” (Iuda 1, 14-15).
Ziua Judecății nu e ceva absurd. Ea este în perfect acord cu dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea cere răsplătirea binelui și pedepsirea răului. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre Judecata din urmă, zice că Dumnezeu o va face pentru două motive: să-Și facă dreptate Lui Însuși și să facă dreptate aleșilor Săi. Gândire profundă și cu totul adevărată!
Când spunem că cineva își face dreptate sieși, înțelegem că-și ia în mână propria cauză, își apără interesele care înainte n-au fost respectate. „Scoală-Te, Dumnezeule!”, strigă psalmistul într-o situație ca aceasta. „Apără pricina Ta! Adu-Ți aminte de ocara de fiecare zi, cu care Te necinstește cel fără de minte” (Ps. 73, 23).
Dumnezeu Își va apăra pricina când va ședea pe scaunul de judecată, când Se va vădi în
toată strălucirea Lui. Atunci El va dovedi tuturor, credincioși și necredincioși, că există, că este viu și puternic și mai ales, drept!
Ziua Judecății este în concordanță desăvârșită cu istoria. Trecutul arată că Dumnezeu în mai multe rânduri a judecat și a pedepsit. A pedepsit lumea veche prin potop, a pedepsit Sodoma și Gomora, a pedepsit Egiptul, a pedepsit Ierusalimul, a pedepsit Babilonul, a pedepsit Ninive, Tirul, Samaria. Ruinele lor sunt mărturii grăitoare până în ziua de astăzi.
Ziua Judecății este în deplin acord și cu simțul nostru moral, care cere ca după faptă să fie răsplată. Azi, de multe ori, unele rele nu sunt pedepsite și parcă te revoltă, văzând pe cei răi cum prosperă.
Poetul român Alexandru Vlahuță spune: „Este o dreptate și trebuie să vină!”. Să fim siguri că va trebui să ne înfățișăm la Judecată. Chiar dacă ești ateu, chiar dacă tăgăduiești cu toată tăria cele scrise în Biblie, să știi că vei fi acolo. Vei fi acolo fără galoane, fără titluri, fără apărător. Regi și președinți de stat, generali și înalți demnitari vor fi acolo ca cel mai simplu muritor. N-are importanță cine ești astăzi.
În ziua aceea, vei fi adus în fața Marelui Judecător spre a da socoteală. Poți să nu crezi aceasta; nici unul din generalii lui Hitler nu a crezut că va ajunge să fie judecat, dar, într-o zi, despuiați de rangul lor, toți se aflau pe banca acuzaților la tribunalul de la Nürnberg.
Sfânta Scriptură întreabă: „Socotești tu, oare, omule, că vei scăpa de Judecata lui Dumnezeu?” (Rom. 2, 3). Judecata din urmă va fi o descoperire totală și supremă a planului divin în istorie și a biruinței Celui Ce l-a întocmit.
În fața acestui Tribunal ceresc, se vor desfășura, ca imaginile unui film, toate împrejurările vieții noastre: greșelile copilăriei, pornirile năvalnice ale tinereții, păcatele și viciile vârstei mature. Nici o faptă, nici un cuvânt și nici un gând nu se vor putea tăinui. Toate vor fi scoase la iveală: păcatele pe care le-am făcut personal și cele ai căror autori indirecți am fost cu sfatul nostru, cu nepăsarea, cu pilda noastră.
Binele pe care nu l-am făcut și faptele bune pe care nu le-am împlinit, măcar că ne-a stat în putere, toate se vor vădi, că „cine știe să facă ce e bine și nu face, păcat are”, zice Sfântul Apostol Iacob (4, 17). Pe lângă istoria de afară a vieții noastre, se vor judeca și cele lăuntrice, ale
conștiinței, istoria tainică a inimii noastre, care s-a arătat în afară bună, cinstită, curată, dar, în realitate, de prea multe ori a fost plină de pofte necurate, de planuri urâte, pe care numai lipsa de prilej le-a oprit să nu devină crime sau păcate de moarte.
Totul va fi dat pe față, gândurile vor fi descoperite complet, atât în fața oamenilor cât și a îngerilor. Ziua Judecății va da la o parte toate măștile cu care sunt acoperiți oamenii și istoria ca întreg. Atunci vom fi demascați în fața tuturor, a drepților, a păcătoșilor, a prietenilor și a dușmanilor, a Sfinților, a Maicii Domnului și a lui Hristos, nemitarnicul Judecător.
Uneori, simțim răni adânci în inimă pentru relele pe care ni le-au făcut alții
Acest adevăr ni-l face cunoscut Însuși Mântuitorul când zice: „Nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut” (Mt. 10, 26). Este o mângâiere să știi că nimic nu scapă ochiului lui Dumnezeu, să știi că El va face toate lucrurile drepte. Tratamentul incorect și suferințele pe care nu le meriți din partea lumii vor fi aduse într-o zi la lumină. Cei cărora li s-a făcut rău vor fi răzbunați, chiar dacă nu aici, cu siguranță în cealaltă lume.
Uneori, simțim răni adânci în inimă pentru relele pe care ni le-au făcut alții. Câteodată, cineva pe care-l iubim și în care avem încredere ne-a trădat. Alteori, suferim o mare pierdere și cel ce a dat lovitura a dispărut cu obiectul nostru de preț.
Să ne gândim la poziția celui ce-a săvârșit acest rău și că atunci când Dumnezeu Cel drept va veni la Judecată noi vom fi într-o poziție mai bună decât acei ticăloși a căror goliciune va fi descoperită – cum zice profetul Iezechiel – și toți vor vedea toată rușinea lor (Iez. 16, 37).
Pe bună dreptate, întreabă Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Oare, nu se cade să ne cuprindă groaza chiar de acum?… Oare, n-am dori mai bine să murim decât să fim osândiți de prieteni?”.
După ce se vor cântări faptele oamenilor, se va rosti sentința și va urma despărțirea. Cei buni, care L-au urmat pe Hristos cu credincioșie, care au iubit și au ajutat pe aproapele lor, vor auzi cuvintele: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu și moșteniți Împărăția veșnică!”. Celor răi, care au disprețuit pe Dumnezeu și au încălcat Legea Sa, care au iubit deșertăciunile lumești și n-au ajutat pe semeni, Judecătorul le va spune: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic!”. Această sentință a Judecății universale va fi definitivă și fără drept de apel.
Știind acestea, să fim cu luare aminte la imensa noastră responsabilitate aici pe pământ, înainte de a sosi bilanțul Judecății înfricoșătoare. Noi trăim astăzi grație unui împrumut de timp. De ce această amânare? Sfântul Apostol Petru ne dă motivarea: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungată răbdare pentru voi și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (II Pt. 3, 9).
Mulți dintre cei pe care Domnul îi iubește și pe care dorește să-i mântuiască, încă nu sunt gata. Unii tot amână pregătirea, în timp ce alții rămân indiferenți. Acest timp împrumutat ne stimulează la credincioșie față de Dumnezeu. Trebuie să ajungem să ne simțim păcătoșenia și să strigăm precum proorocul David: „Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește” (Ps. 50,3).
Pocăința este singura cale de a scăpa de pedeapsa Dreptului Judecător
Datori suntem să lucrăm virtutea, cu convingerea că timpul pe care-l parcurgem acum în viața corporală nu e altceva decât pregătirea pentru odihna de dincolo de moarte. Cum ne va găsi moartea, așa vom fi judecați! Noi suntem smochinul cel neroditor pe care Domnul, în mila Sa, nu îl taie, ci îl mai îngăduie un timp. El adaugă mai mulți ani la viețile noastre. El pune mai multe prilejuri de mântuire în calea noastră. El continuă să ne invite. El continuă să ne caute. El continuă să ne cheme înapoi la Sine spre a ne pocăi și a aduce rod (cf. Mt. 3, 8).
Pocăința este singura cale de a scăpa de pedeapsa Dreptului Judecător, singurul mijloc care ne ajută să rămânem curați pentru a da răspuns bun atunci când stihiile lumii se vor schimba și Fiul Omului va veni cu slavă, să judece viii și morții. Acum, cât mai avem vreme, să împlinim poruncile lui Dumnezeu, să ne îmbogățim cu fapte bune și să petrecem în viețuire sfântă.
În felul acesta, Hristos ne va rândui în ceata aleșilor Săi și ne va face părtași la bucuria Împărăției Sale. (IPS Irineu Pop-Bistrițeanul)