Duminica Fiului Risipitor

Duminica Fiului Risipitor, este a doua Duminică a Triodului, care ne pregătește duhovnicește pentru începerea și trecerea cu folos a Sfântului și marelui Post al Paștelui. Evanghelia ce s-a citit astăzi este foarte frumoasă și ziditoare de suflet. Părintele care avea doi fii este Tatăl nostru cel ceresc. Fiul mai mare simbolizează pe creștinii buni și ascultători de Dumnezeu, iar fiul mai mic, pe creștinii răi și neascultători, asemenea lui.
Din ceata creștinilor ascultători fac parte toți fii Bisericii lui Hristos care împlinesc cu sfințenie poruncile Lui. Aceștia merg regulat la slujbele Bisericii, se roagă ziua și noaptea, ascultă de Dumnezeu și de păstorii rânduiți, nasc și cresc copii în frica Domnului, se spovedesc și se împărtășesc cu Sfintele Taine regulat, duc viață smerită și fac milostenie la cei săraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvântare și cu rugăciune. De aceea Dumnezeu le ajută în toate.
Toți cei căzuți din ascultare, sunt departe de Hristos
Nu așa însă se întâmplă cu creștinii neascultători și robiți de păcate ca fiul cel mai mic din Evanghelie. Dintre aceștia fac parte cei ce nu merg Duminica la biserică, cei ce-și ucid copiii, bețivii, hulitorii de Dumnezeu care înjură de cele sfinte, desfrânații, lacomii, zgârciții, și mai ales mândrii, în frunte cu sectele, că ce sunt sectanții, decât creștini răzvrătiți, mândri și neascultători care nu vor să asculte de Biserica întemeiată de Hristos, ci își fac legi și dogme, după mintea lor, asemenea fiului mai tânăr din Evanghelie. Toți aceștia sunt căzuți din ascultare, sunt departe de Hristos, de Biserică, de Sfinți și se ceartă pe seama Sfintei Scripturi, pe care o explică după voia lor. Dar cine cade din ascultare și din Biserică, acela cade și din Dumnezeu.
Ce cumplit este păcatul neascultării! Ce greu este să trăiești după mintea ta, să nu asculți de nimeni, să te depărtezi de Dumnezeu, de credință, de rugăciune, de Biserică, de preot, și de părinții care te-au născut. Așa a făcut tânărul din Evanghelie: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere… și s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrânări (Luca 15, 12-13).
Neascultarea este fiica mândriei
De aceea cel mândru și neascultător este lăsat de Dumnezeu să cadă în păcate grele, ca să se smerească și să se întoarcă la pocăință. Cel dintâi păcat în care cad mândrii și neascultătorii este desfrânarea, o patimă grea, urâtă, rușinoasă. Dar dacă omul căzut se căiește, îl mustră conștiința și vrea să se întoarcă, Tatăl nostru cel ceresc nu-l lasă, ci îi întinde mâna, îl așteaptă, îi iese înainte, îl sărută cu lacrimi de bucurie și îl iartă. Așa a făcut Tatăl ceresc cu fiul risipitor din Evanghelie. I-a ieșit înainte, l-a sărutat, i-a iertat păcatele, i-a dat inel și haină și a ospătat cu el.
Vedeți bunătatea și mila lui Dumnezeu? Vedeți roadele căinței celui ce se întoarce la Hristos? Vedeți că toți păcătoșii au pocăință și iertare? Vedeți că și pe noi ne așteaptă Domnul la pocăință în ușa bisericii? Numai să ne pară rău de cele făcute, să ne spovedim cu căință, să părăsim păcatele și să zicem ca fiul desfrânat: Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; primește-mă ca pe unul din argații tăi (Luca 15, 18-19). Dacă ar zice aceste cuvinte din inimă, bețivii, desfrânații și creștinii robiți de păcate din zilele noastre, pe toți i-ar primi, i-ar săruta și i-ar ierta Dumnezeu! Însă puțini sunt din creștinii noștri care se tem cu adevărat de Dumnezeu, care se întorc din nou la biserică, la pocăință și aleargă la preoți să-și mărturisească păcatele.
Pocăința fiului risipitor să ne fie pildă, îndreptare și îndemn pentru toți
Pocăința fiului risipitor să ne fie pildă, îndreptare și îndemn pentru toți, iar neascultarea și căderea lui în desfrâu să ne aducă aminte de marea primejdie ce amenință pe copiii loviți de necredință și desfrâu. Ne uităm câți părinți și câte mame vin plângând la biserică și mănăstiri pentru copiii lor. Toți ne spun același lucru: Nu ne mai ascultă copiii; se duc la tot felul de distracții rele, la filme cu ucideri și filme cu desfrânare; nu mai vor să învețe, să meargă la biserică și la spovedanie, nu vor să se mai roage lui Dumnezeu și sunt nervoși. S-au împrietenit cu copii răi; trăiesc în desfrâu cu fete rele ca și ei, fumează și se îmbată, ce să facem cu ei? Cum să-i scăpăm de desfrâu și să-i întoarcem la credință, la biserică, la o viață creștinească normală?
Iată marea problemă a copiilor noștri. Iată durerea de astăzi a multor părinți. Iată că s-au înmulțit în lume și în familiile noastre fiii risipitori, neascultători și desfrânați, ca cel din Sfânta Evanghelie. Ce se mai poate face pentru ei, după ce au căzut în toate păcatele? Ce trebuie să răspundem acestor părinți care vin plângând la noi?
Răspunsul este unul: să-i ajutăm pe copiii noștri mai întâi să nu cadă în păcatele cele grele care sunt: necredința, neascultarea și desfrânarea. Iar dacă au căzut ca fiul risipitor din Evanghelie, să-i ajutăm să se ridice din prăpastia necredinței și a desfrâului. Cum? Mai întâi să-i ducem la un duhovnic bun să-și mărturisească păcatele. Apoi să-i îndemnăm din nou la biserică, la o viață socială normală, și să-i deprindem să se roage și să citească cărți sfinte. Numai să luați aminte ca nu cumva chiar părinții, tata și mama, să fie aceia care își smintesc copiii și-i împing la tot felul de păcate prin exemplul rău pe care îl văd în casă.
Avem, însă, multe familii bune, model, prin satele și orașele noastre. Avem încă multe mame creștine devotate care își cresc frumos copiii lor. Avem biserici, mănăstiri și preoți buni peste tot în țară. Numai să-i căutăm, să ne spovedim regulat, să le urmăm sfatul. De aceea să nu deznădăjduiască nimeni.
Să ne întoarcem la Tatăl ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne așteaptă în pragul bisericilor. Să venim cît avem vreme, că ne așteaptă și ne cheamă. Și căzând înaintea Lui, să zicem cu căință și lacrimi: „Iată, am greșit la cer și înaintea Ta. Am rătăcit pe căile păcatului. Ne-am depărtat de Tine și de biserica Ta. Am căzut în cumplite fărădelegi. Acum ne căim, ne pare rău, ne temem de veșnica osândă care ne așteaptă, că nu mai suntem vrednici să ne numim fiii tăi. Ci primește-ne înapoi ca pe cei mai de pe urmă robi ai Tăi!”
(Părintele Cleopa)