Lecția de religie

Duminică este Praznicul Pogorârii Sfântului Duh



Duminică este Praznicul Pogorârii Sfântului Duh
Duminică este Praznicul Pogorârii Sfântului Duh

În Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii – 27 mai, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creștine în lume.
Înainte de înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgăduinței Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt. Și li s-a spus că atunci vor fi îmbrăcați cu putere de sus, vor fi luminați și întăriți să predice Evanghelia în toată lumea, să învețe toate neamurile și să le boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și astfel să-I fie martori până la marginea pământului (Fapte 1, 8) și până la sfârșitul veacului.
Făgăduința s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când, într-adevăr, S-a coborât Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli „ca o suflare” de vânt, sub chipul limbilor „ca de foc”, și a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli și fricoși, de până atunci, cei mai devotați Apostoli și cei mai neînfricați misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată.
Împotriva tuturor vitregiilor lumii pi împotriva tuturor păcatelor ei îndătinate, Sfinții Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată și cea mai luminoasă învățătură – Evanghelia dragostei și a păcii – și să producă, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluție morală și religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creștinismului. Din aceste pricini, Rusaliile au fost, sunt și rămân un mare semn de întrebare pentru toți cărturarii lumii, o problemă grea pentru toate mințile care bolesc de necredința și o mare îmbărbătare pentru toți predicatorii Sfintei Evanghelii.
Atunci, pentru prima dată în istoria lumii, S-a arătat cu putere, în public, Sfântul Duh – Duhul Adevărului, pe Care lumea, prin simțurile, prin puterile și prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede și nu-L cunoaște, pentru că nu știe de unde vine și unde merge (Ioan 3, 8), cum spune însuși Mântuitorul Hristos.
În Simbolul credinței noastre creștine noi mărturisim despre Sfântul Duh că El este „Domnul de-viața-Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci”. El este veșnic. Deci, este fără început și fără sfârșit, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii și este prezent și activ în toate lucrările îndreptate spre lume ale Sfintei Treimi.
Noi toți avem nevoie de Dumnezeu și de împărăția Lui, chiar dacă uneori, de-a lungul vieții noastre, nu ne dăm seama de aceasta. Împărăția lui Dumnezeu – cum o definește Sfântul Apostol Pavel – înseamnă pe scurt: „Dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt”(Romani 14, 17). Aceste roade – dreptatea, pacea și bucuria întru Duhul Sfânt -, ca și celelalte roade ale Duhului de care am mai amintit, trebuie să stăpânească totdeauna sufletele și inimile noastre și să se reverse din suflet în viața din jurul nostru prin gânduri, prin cuvinte și prin toate faptele noastre zilnice.
Calea către această împărăție este lungă, ea începe de aici de pe pământ și continuă sus, în ceruri. Și, ca orice călătorie, nu este lipsită de surprize și primejdii. Este greu să mergem singuri pe aceasta cale, căci putem slăbi sau ne putem rătăci. Avem nevoie de o călăuză sigură, de îndrumare temeinică, de îmbărbătare și ajutor pe această cale spre împărăția lui Dumnezeu. Din mila lui Dumnezeu, avem o asemenea călăuză sigură și încercată, o instituție sfântă, străveche și puternică, întemeiată pe Jertfa Mântuitorului, pe mărturisirea Apostolilor, pe sângele martirilor, pe experiența și învățăturile bogate ale Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții. Această venerabilă călăuză este Sfânta Biserică dreptmăritoare, înzestrată cu Sfintele ei Taine și cu toate bogățiile și harurile Sfântului Duh, de la întemeierea căreia prăznuim astăzi aproape două milenii. Să ne folosim cu smerenie de puterile și de luminile ei! Să cerem, să primim și să ne folosim cu dragoste de influențele ei binefăcătoate, pentru curățirea noastră de păcate, pentru luminarea și înnoirea noastră, pentru ocrotirea și îmbărbătarea noastră pe calea vieții cinstite, curate și pașnice, pe calea mântuirii noastre, supunând voia noastră cea pătimașă voii lui Dumnezeu și începând toate rugăciunile noastre cu chemarea în ajutor a Sfântului Duh, Mângâietorul, Care este împăratul ceresc – Duhul Adevărului ăi Sfințitorul vieții noastre -, și să ne rugăm, zicând: „împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Carepretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule-de-viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”. Amin (Părintele Sofian Boghiu)



Recomandări

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni
„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava
PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită
Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită