„Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”
Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci face referire la cea mai importantă prefigurare a Sfintei Cruci în Vechiul Testament, și anume înălțarea șarpelui pe un stâlp de către Moise în pustie, pentru a vindeca pe evrei de mușcăturile șerpilor veninoși (cf. Numerii 21, 8-9).
În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament sunt multe locuri în care este prefigurată taina Crucii și a izbăvirii neamului omenesc prin Pătimirile și răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfânta Cruce este preînchipuită în Vechiul Testament în primul rând de „pomul vieții”, sădit de Dumnezeu în mijlocul Raiului, alături de „pomul cunoștinței binelui și răului” (cf. Facere 2, 9). Această legătură dintre Crucea Domnului și pomul vieții a fost evidențiată în mod deosebit de imnografii Bisericii. Astfel, în cultul Bisericii Ortodoxe, Crucea este înțeleasă ca fiind chiar pomul vieții situat în centrul lumii, pe Golgota sau „locul căpățânii”, unde se crede că era mormântul lui Adam, cel prin care a venit moartea în lume. Crucea reînnoiește și sfințește întreaga creație, prin lucrarea mântuitoare a Celui ce S-a răstignit pe ea: „Lemn al vieții cu adevărat cel sădit în locul căpățânii, prin care a lucrat mântuirea Împăratul veacurilor, în mijlocul pământului înălțat fiind astăzi, sfințește marginile lumii și se înnoiește Casa Învierii…”. „Eu, cel ce am murit prin pom, te-am aflat pe tine pom de viață, purtătoare de Hristos, Crucea mea…”. Precum primul pom, pomul vieții, se afla în Rai, acum cel de-al doilea pom se află în raiul cel nou, care este Biserica lui Hristos: „Alt rai, ca și cel de mai înainte, s-a cunoscut Biserica, având lemn purtător de viață Crucea Ta, Doamne, din care prin atingere luăm nemurire”.
Sfinții Părinți au văzut o prefigurare a Crucii în Vechiul Testament și în lemnele purtate în spate de Isaac, fiul lui Avraam, pentru jertfirea lui (cf. Facere 22, 2-12). Aceeași prefigurare a Crucii o au altarele și jertfele de la templul iudaic. Referitor la această preînchipuire, precum și la alte preînchipuiri ale Crucii în Vechiul Testament, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Pentru jertfa de pe Cruce, proorocii au fost trimiși mai dinainte, patriarhii au prezis, iar crucea a fost preînchipuită și prin cuvânt, și cu fapta. Junghierea lui Isaac ne-a arătat crucea (Facere 22, 1-14); de aceea și spunea Domnul: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă slava Mea; și a văzut-o și s-a bucurat (Ioan 8, 56). Deci patriarhul s-a bucurat văzând icoana crucii, iar El a voit să fugă de cruce? Moise învingea pe Amalec atunci când arăta semnul crucii (Ieșire 17, 8-13). Și poți găsi în Vechiul Testament mii și mii de fapte care preînchipuie crucea” .
Patriarhul Iacov binecuvântează pe cei doi nepoți, Manase și Efraim, în semnul crucii, prin încrucișarea mâinilor. Fiind bătrân și orb, el a chemat pe Iosif cu cei doi fii ai săi, Manase și Efraim, ca să-i binecuvânteze (cf. Facere 48, 12-20). Iosif i-a așezat cu fața spre tatăl său, Iacov, pe Manase – ca cel întâi născut – în fața mâinii drepte, iar pe Efraim la mâna stângă. Și când i-a binecuvântat, Iacov a încrucișat mâinile, punând mâna dreaptă, în chip profetic, pe Efraim – cel din stânga -, deși era cel mic, iar mâna stângă pe Manase.
(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
