Explicație

Duminica a IV-a din Postul Mare – Sf. Ioan Scărarul

În Biserica Ortodoxă, duminica a patra din postul Sfintelor Paști este închinată Sf. Ioan Scărarul. Acest sfânt este sărbătorit în fiecare an la data de 30 martie, dar îi este închinată și duminica a patra din Postul Mare, deoarece în această perioadă, în biserică, se citește din lucrarea ’Scara’.
Mai multe amănunte despre semnificațiile acestei duminici a oferit pr. Mihai Aurel, „Duminica a IV-a din Sfântul și Marele Post este încă un popas duhovnicesc, alături de celelalte duminici, în acest urcuș duhovnicesc spre Golgota și spre învierea noastră. Fiecare dintre creștini poate auzi la Sfânta Liturghie din această duminică doua sfinte evanghelii: una de la Sf. Evanghelist Marcu și cealaltă de la Sf. Evanghelist Matei; una care ne pune în față puterea rugăciunii și a postului pentru izgonirea puterii celui rău, în contextul vindecării fiului unui om care venise la Mântuitorul, un fiu care avea un duh mut, iar cealaltă pericopă punându-ne în față cele 9 recomandări, cele 9 fericiri, prin care să ne apropiem de Mântuitorul Hristos, să ne apropiem de Dumnezeu. Această duminică urmează în mod firesc, prin conținutul ei și semnificația duhovnicească, duminicii închinată Sfintei Cruci, și anticipează, prin postul și rugăciunea pe care le pune în lumină, cealaltă duminică, și anume cea a Cuvioasei Maria Egipteanca”.
(www.basilica.ro)

Recomandări

Duminica Sfintei Cruci a fost plinită cu Taina Sfântului Maslu de obște, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou