Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci

Înaintând pe calea Postului celui Mare, suntem chemați să descoperim sensurile tainice ale vieții duhovnicești. Unită cu rugăciunea și lucrarea faptelor bune, postirea rodește în acest răstimp prin harul lui Dumnezeu. La jumătatea Postului, în duminica a treia, Sfânta Cruce se așază în biserici în mijlocul credincioșilor, pecetluind râvna și bucuria credinței lor în Hristos Cel răstignit și înviat. Despre semnificația liturgică și sensul teologic al Crucii ne-a vorbit părintele arhidiacon prof. dr. Ioan I. Ică jr. de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu.
Semnificația fundamentală a Postului este răstignirea patimilor
Părinte profesor, de ce vorbim despre Cruce și Înviere în duminica a treia din Sfântul și Marele Post? De ce Biserica a rânduit să fie prăznuită Sfânta Cruce și în Postul Mare, fiind amintite acum Sfintele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos și Învierea Sa?
Dacă privim Triodul și tradiția liturgică legată de Postul Mare din punctul de vedere istoric, putem vedea și cunoaște că în vechime sărbătorirea Sfintei Cruci era în chiar mijlocul Postului Mare, miercurea din săptămâna a patra, ca și în cazul Înjumătățirii praznicului Învierii, care cade întotdeauna într-o zi de miercuri. În cazul Sfintei Cruci, cinstirea ei s-a extins în toată săptămâna, iar pentru a solemniza și mai mult această celebrare fundamentală s-a instituit o duminică specială, duminica pregătitoare. În această duminică, în vechime, se anunța în biserică faptul că la mijlocul săptâmânii viitoare va fi cinstită Sfânta Cruce. Această cinstire specială se făcea și atunci așa cum se face și în zilele noastre. La Utrenie se scotea o cruce specială, o cruce-relicvar, în general la Sfânta Sofia și la toate catedralele, care aveau o cruce în care se găsea câte-o bucățică, așchie din lemnul cinstitei Cruci descoperite de împărăteasa Elena. Această cruce era adusă într-o procesiune specială, într-o procesiune liturgică, care într-un fel imită vohodul de la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, fiindcă ea este așezată pe Sfântul Disc asemeni agnețului înainte-sfințit. Iar cântarea care se cântă este oarecum paralelă sau simetrică cu cântarea de la vohodul Liturghiei mai înainte sfințite: „Acum puterile cerești nevăzut slujesc…“ În cazul de față se spune „Acum puterile cerești nevăzut înconjoară cinstitul lemn al Sfintei Cruci care acum se aduce“. Este o procesiune specială din punctul de vedere liturgic, dar care atrage atenția credincioșilor că în Sfânta Cruce există o prezență sacramentală, încât aceasta este pusă pe Sfântul Disc, pe acesta punându-se doar Sfintele Daruri mai înainte și după ce au fost sfințite. Așadar, Crucii i se dă o cinstire deosebită. Crucea are o semnificație sacramentală; ea primește o cinstire liturgică, euharistică am putea spune, și este așezată în mijlocul bisericii și pusă spre cinstire. După cum ne spun istoricii bisericești și istoricii Liturghiei, Crucea stătea în mijlocul bisericii toată săptămâna a patra și erau zile speciale la Sfânta Sofia, astfel că în zilele de luni și marți se închinau bărbații, iar în zilele de joi și vineri se închinau femeile. Așadar, toată cetatea trecea și se închina Crucii, care era pusă în mijlocul bisericii ca într-un nou rai sau ca în mijlocul cosmosului, în mijlocul lumii, biserica fiind o imagine a cosmosului și a lumii, dar în același timp și o imagine a raiului. Ceea ce cinstirea Crucii vrea să arate celor care intră în Sfântul și Marele Post este pe de o parte accentuarea simbolismului centrului, în centrul Postului aflându-se Sfânta Cruce, care ne aduce aminte că semnificația fundamentală a Postului este răstignirea, răstignirea patimilor, a poftelor, pentru a răsturna într-un fel drama căderii produsă în Adam. Într-un fel, pentru a ieși din Adamul cel vechi și a-L însoți pe Adamul cel nou. Pe de altă parte, cinstirea Sfintei Cruci are ca scop fundamental aducerea-aminte că primordială este răstignirea patimilor noastre spre a ne putea uni cu Domnul nostru Iisus Hristos.
Crucea este concentrarea într-un singur semn a chenozei lui Hristos
Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-I urmeze Lui. Ce semnificație are în acest context crucea? Despre ce cruce se vorbește și despre ce lepădare?
Evanghelia din duminica a treia se citește, de altfel, la toate prăznuirile Sfintei Cruci. Sfânta Cruce nu este sărbătorită numai la mijlocul Postului Mare, ci și la 14 Septembrie, ziua descoperirii ei de către împărăteasa Elena, sau 1 August, ziua înălțării ei de către Heraclie după ce a fost recuperată de la perși. Această pericopă cuprinde în ea însăși esența întregii Evanghelii. Mântuitorul spune aici: „Cel ce vrea să Îmi urmeze Mie să se lepede de sine, să-și ia Crucea și să-Mi urmeze Mie, că tot cel ce va voi să-și scape sufletul său îl va pierde și cine îl va pierde pentru Mine și Evanghelie acela îl va câștiga.“ În toate aceste versete se cuprinde miezul predicii Mântuitorului. Domnul Hristos ne atrage atenția că Adam, vrând să scape sufletul său și viața sa, a găsit moartea, deci el a ales o viață la capătul căreia se găsea moartea, iar credincioșii, prin Iisus Hristos și prin credință, dacă aleg renunțarea și lepădarea, răstignirea și moartea, în sens duhovnicesc, la capătul ei află viața veșnică. Evanghelia aceasta ne aduce aminte de răsturnarea polilor sau a planurilor pe care o aduc Hristos, Biserica și creștinismul, dacă omul adamic caută să-și scape cu orice preț viața lui, cu prețul distrugerii vieții celorlalte ființe din jurul lui, al afectării mediului înconjurător și chiar al chinuirii semenilor și al ruperii sale din legătura cu Dumnezeu.
(Alexandru-Constantin CHITUȚĂ)