Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horațius Dumbravă, a susținut, vineri, că noile Coduri ar trebui să intre în vigoare la cel puțin zece luni de la finalizarea studiilor de impact privind aceste acte normative.
„Codurile ar trebui să intre în vigoare la cel puțin zece luni după finalizarea studiilor de impact. Sigur că și sistemul să reacționeze benefic, să ofere datele necesare pentru realizarea acestor studii de impact. Ele sunt mai mult decât utile. Sunt necesare pentru a vedea ce resurse umane și materiale sunt și unde anume trebuie concentrat”, a declarat șeful CSM, în cadrul seminarului „Pregătirea implementării noilor coduri: instituții noi procesual-penale”, unde au participat judecători, procurori, conducerea instanței supreme etc.
Judecătorul Horațius Dumbravă le-a transmis magistraților că noile coduri se vor aplica nemaifiind cale de întoarcere. „Mesajul dat în mod decisiv și hotărât al ministrului Justiției cu privire la intrarea vigoare ale noilor coduri, este un semnal mai mult decât necesar pentru sistem. Sistemul trebuie să înțeleagă că nu există cale de întoarcere”, a subliniat șeful CSM.
Dumbravă a declarat că este momentul ca profesioniștii să fie pregătiți, mai fiind discuții asupra momentului când intră în vigoare Codurile.
„Nu numai că intră în vigoare (Codurile-n.r.), dar trebuie să discutăm și când intră în vigoare”, a spus judecătorul Dumbravă, adăugând: „Codurile vor intra în vigoare atunci când sistemul este pregătit”.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, prezent la deschiderea seminarului, a ținut să transmită un mesajul către magistrați că se vor aplica noile Coduri. „Primul mesaj pe care aș vrea să-l adresez este: Codurile acestea se vor aplica! Și spun asta pentru că știu că ați mai cunoscut experiența dezbaterii unor coduri elaborate la nivel Executiv, Legislativ, dar care nu au mai fost puse în aplicare”, a susținut Predoiu.
La rândul său, președintele CSM, Horațius Dumbravă, a făcut apel ca magistrații să colaboreze cu Ministerul Justiției (MJ), pentru că ar fi util, în primul rând, sistemului judiciar să aibă studii de impact bazate pe realitățile obiective de la instanțe și parchete.
Totodată, Horațius Dumbravă a spus că, dacă mai apar mesaje că ar exista tensiuni între CSM și alte instituții, acestea sunt false, pe problemele importante, de esență, pentru sistemul judiciar existând un mesaj unitar.
„Să nu aveți nicio îndoială din acest punct de vedere, chiar dacă apar mesaje că suntem într-un mic conflict. Nu este adevărat. Sunt mesaje false, pe chestiunile de esență, noi avem o voce unitară „, a subliniat șeful CSM.
Dumbravă a afirmat CSM s-a conectat imediat cu MJ în vederea pregătirii sistemului pentru implementarea Codurilor.
Studiile de impact privind Codurile au început din luna ianuarie, urmând a exista runde de evaluări ale acestora, pe parcursul anului, potrivit oficialilor MJ.