Fotbal

Duman a schimbat doar echipa, nu și orașul

Fost junior al echipelor Cetatea și Rapid Suceava, mijlocașul Andrei Duman a semnat la începutul sezonului 2010-2011 un contract cu Oțelul Galați, fiind trimis de președintele Marius Stan să activeze în eșalonul al treilea, pentru echipa „satelit”. Din cauza unei accidentări suceveanul în vârstă de 20 de ani nu a apucat să joace prea mult pentru „oțelari” în turul campionatului, astfel că fost trimis să evolueze sub formă de împrumut la concitadina Politehnica Galați, tot în Liga a III-a. Chiar dacă a mai fost în această iarnă și în vederile formațiilor ACS Bacău și SCM Brașov, Duman a ales să joace în continuare la Galați, pentru a putea rămâne sub „lupa” oficialilor de la Oțelul.

Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni

RC Gura Humorului și-a asigurat în manieră entuziasmantă câștigarea Diviziei Naționale și promovarea în prima ligă