Dulciurile îmbunătățesc memoria și puterea de concentrare a copiilor



Foto: ZEFA
Foto: ZEFA

Sucurile și dulciurile îmbunătățesc memoria și capacitatea de concentrare a copiilor, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii britanici, informează cotidianul The Telegraph, în ediția online.
Profesorii și părinții sunt îngrijorați că aceste noi dezvăluiri ale cercetătorilor vor încuraja consumul de mâncare nesănătoasă cu un conținut ridicat de zahăr, care la copii produce un exces de energie.
Cercetătorii britanici sunt totuși de părere că niște gustări servite la intervale de timp mai mici ajută mai mult copii în procesul de învățate decât cele mai rare și bogate.
„Nu există nici o dovadă că zahărul cauzează un exces de energie. În schimb, putem demonstra că ajută în procesul de concentrare. Copiii cu vârste cuprinse între cinci și zece ani au nevoie, pentru creierul lor, de o cantitate de glucoză de două ori mai mare decât adulții. Spre deosebire de alte organe, creierul nu stochează energia, astfel încât el își obține vitalitatea din elementele din sânge”, a declarat profesorul David Benton, unul dintre autorii studiului.