Au decis să pornească pe drumul anevoios al străinătății, pentru a le oferi copiilor condiții de viață mai bune. S-au încumetat la un drum greu și dureros, „naveta” între casă și locul de muncă, la mii de kilometri depărtare. Ce au lăsat în urmă este ușor de văzut cu ochiul liber: suflete care râvnesc după o îmbrățișare, copii retrași, interiorizați sau, dimpotrivă, prea expansivi, parcă dinadins vrând să arate că sunt și singuri în stare să facă ceva care să-i scoată în evidență. Unii dintre copii se bucură, în lipsa părinților, de dragostea bunicilor, care, între timp, au devenit „mama” și „tata”.
Mama, cel mai râvnit cadou
Povestea Valentinei, o fetiță din Fălticeni crescută de ani buni de bunică, după ce mama ei a plecat la muncă în străinătate, am aflat-o chiar de la ea. Întâmplător, pe 10 februarie, am mers să o cunoaștem pe Valentina și pe bunica Teodora, femeia care de cinci ani este îngerul păzitor al fetiței.
În camera destul de mică, dar curată și îngrijită, cufundată în jucării colorate, cele mai multe de pluș, frumos aranjate, am făcut cunoștință cu Valentina. Fetița șatenă, cu ochi verzi, ținând în mâini o păpușică Barbi, a început, timid, să ne povestească cum este „fără mama”.
„Am fost la grădiniță. I-am servit pe copii cu suc și prăjituri. Duminică o să vină la mine mai mulți verișori și o să am și tort”, ne-a spus Valentina, ezitând să ne spună ce cadou își dorește de ziua ei. Bunica Teodora a intervenit în discuție, parcă pentru a șterge tristețea de pe fața copilei, și a spus că pachetul cu dulciuri este pe drum. Pachetul de la mama.
„Cel mai frumos cadou pentru mine ar fi să vină mama acasă. Nu îmi doresc altceva. Chiar nu știu… Să vină mama”, ne-a spus fetița.
Glasuri strangulate de dor
Am aflat de la bunica Teodora că mama fetiței nu a venit acasă de mai bine de un an. Printre suspine și lacrimi, mama și fiica încearcă să mențină o legătură, o comunicare de la distanță.
„Fata mea sună destul de des. Vorbește mult cu Valentina. Îi trimite mereu hăinuțe, jucării, o vedeți, doar… Eu am crescut-o bine, dar mama rămâne mamă. Îi este dor, mereu. La telefon nu îi spune ce mi-ai trimis sau ce are nevoie. O întreabă când vine acasă. Este greu și acolo. Vine cam o dată pe an. De multe ori spune că nu se mai duce în Italia, dar pentru că nu are ce să muncească aici, s-a dus din nou, deși nici acolo nu este ușor”, ne-a povestit bunica Valentinei.
Fuge să-și vadă sora
Valentina, ștergându-și fruntea de sudoare, ca un om mare, din cauza emoțiilor care au năpădit-o vorbind despre meleaguri străine, unde stă mama ei, ne-a povestit că mai are o supărare pe suflet. Fetița are un frățior, în vârstă de 12 ani, care, în urma divorțului dintre părinți, a rămas în grija tatălui. Acesta s-a recăsătorit, iar „noua mamă” nu îl prea lasă pe băiat să-și viziteze sora.
„Să-i vedeți, numai, când se întâlnesc, câte vorbesc, câte își povestesc. Ea ține tare mult la el. Îl așteaptă să vină aici, când iese de la școală. Fuge, ca să nu afle mamă-sa. Tatăl nu prea ține legătura cu Valentina. Nici ea nu prea întreabă de el. Are altă familie, copii. Dar pe fratele ei tare îl iubește. Sunt frați drepți. Noi ținem și la el”, ne-a spus bunica.
Cu brațele peste hotare, dar cu sufletul acasă
Ca într-o poveste tristă, dar adevărată, mama plecată în Italia, de mai bine de cinci ani, a dat drumul mânuțelor calde ale propriilor copii și s-a prins de mâna aspră a străinătății, care, de multe ori, nu o hrănește, ci îi aduce durere, dor, lacrimi. Mama Valentinei face eforturi pentru a-i asigura fetiței tot ce este mai bun, muncește din zi și până în noapte pentru câțiva bănuți, dar sufletul ei este acasă.
Valentina va merge din această toamnă la școală. Ar vrea să o aibă alături pe mama ei. Ar vrea să-i arate desenele pe care i le-a pregătit, să-i arate cum le face coafuri păpușilor, să povestească tot ce nu i-a spus prin telefon. Fetița nu are certitudinea că mama ei va veni definitiv acasă. Mereu promite că revine, dar până acum nu a putut să se desprindă de străinătate. „Din toamnă, cred că vine acasă. Începe fata școala, și așa a promis. Acum, să vedem. Ce va da Dumnezeu”, ne-a mai povestit, cu îndoială în glas, bunica Valentinei.
Și-a părăsit copiii, pentru un alt bărbat
În cazul Valentinei, bunica este cea care îi îndulcește zilele cu povești, la gura sobei, cu rugăciuni și vorbe frumoase. Ea este singura care o alintă și o iubește cu adevărat, în lipsa mamei. În alte cazuri, copiii care au părinții plecați peste hotare suferă și mai mult, fără să aibă vreo speranță că familia lor va fi vreodată împreună.
Ionuț și Alina, de 11 ani, respectiv 14 ani, tot din Fălticeni, au primit cu mare durere vestea că mama lor, plecată la muncă în străinătate, nu mai vrea să se întoarcă acasă și, mai mult, a trimis prin poștă actele de divorț. Aflați de ceva timp în grija tatălui, după ce mama care le-a dat viață a spus că pleacă la muncă peste hotare, pentru a le asigura un trai mai bun, cei doi copii sunt dezorientați și dezamăgiți, în același timp. Femeia a înlocuit soțul cu un alt partener, dar copiilor le va fi foarte greu să o înlocuiască pe… mama. Cu cine? Când? Sunt întrebări la care copiii nu au răspuns. Ei simt doar deznădejde.
