„Sunt sigur că prin alegerea noului președinte organizația va redeveni soarele PD-L” – a găsit de cuviință să proclame pitorescul Ion Olteanu în susținerea candidaturii Elenei Udrea. Îmi amintesc cu câtă ironie (justificată) a comentat „o anumită parte a presei” distihul exaltat „Iliescu când apare / soarele răsare”. Atunci s-a făcut vâlvă și haz; acum, adulația ajunsă în preajma indecenței pare a se încadra în deplină normalitate.Tot normală se consideră și prezentarea unui candidat unic, uitându-se acuza de culme a anti-democrației aruncată (justificat) asupra candidaturilor unice tip Marea Adunare Națională.
Surprinzător de puțină vreme a trebuit să treacă până la redescoperirea bunelor obiceiuri de odinioară! Limba de lemn rediviva! Imagistica a fost up-datată, comparațiile includ personaje din noua mitologie mediatică, dar pupăturile sunt la fel de băloase, amintind de odele închinate altei Elene, „academician doctor inginer, reputat om de știință de largă recunoaștere internațională”. În partidul aflat la putere există destule capete luminate și-i de mirare că mai nimeni nu sesizează atît ridicolul reprezentației adulatorii, cât și posibila rezonanță defavorabilă în rândul alegătorilor care încă n-au uitat avatarurile „epocii de aur”. Cu excepțiile menite să confirme regula. Lucid ca mai mereu în ultima vreme, Cristian Preda; era de așteptat. Surprinde prin vehemența tonului și duritatea interevenției luarea de poziție a lui Nicolae Prelipceanu, multă vreme cântăreț auxiliar în struna puterii: „Încet încet, vorbele trădează vechile reflexe de la alegerile de partid unic, lăudarea fără măsură a celor ce par tari sau chiar sunt tari în partid, firește, nu în realitate și mai ales nu în gândire.
Și apoi, limba de lemn practicată cu atâta dezinvoltură de însăși aleasa Bucureștiului pedelist, de cusur are? Nu e și ea o moștenire temeinică a „iepocii de aur”? Finalul este exemplar prin lapidaritate și expresivitatea analizei: „Vorbele, doamnelor și domnilor, trădează și ele pe unii mai abili decât acești simpli vânători de averi cu orice preț.” Recordul pupincurismului (rog să-mi fie iertat termenul utilizat, dar, într-adevăr, „altă rimă n-am avut”) nu-l deține, însă, Ion Olteanu, al cărui IQ ar merita oarece investigare, nu-i nici al Ralucăi Turcan (o vede pe Udrea ca pe „un veritabil Kill Bill al politicii românești”!), ci „prezidențiabilului” Teodor Baconschi: „Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău (n.n.: al Elenei, desigur!) în calitate de coleg. Ești inteligentă, ești frumoasă, ești tenace, ai anduranță la mediul general dezgustător al politicii românești și nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare.” O fi și Pleșu de aceeași părere? Penibil spectacol!
P.S.
Ce ar fi de spus despre prestația echipei CFR Cluj în meciul de la Basel? Nimic. Dar chiar nimic. Colac peste pupăză, grobianismul fără măsură și pereche al numitului sărit de pe fix Cârțu. Ăsta o fi aflat că am intrat în Europa?
