De Ziua Bucovinei

„Dulce de Suceava – Amar de Cernăuți”, „o carte cu valoare de document”

Lansarea cărții „Dulce de Suceava - Amar de Cernăuți”
Lansarea cărții „Dulce de Suceava - Amar de Cernăuți”

Ziua Bucovinei a fost marcată la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava prin lansarea unui volum care i-a unit prin cuvânt pe românii din Bucovina detrunchiată.
O carte care este rodul comun a două autoare prietene, două bucovinence pe care le desparte o frontieră, dar care slujesc, ca ziariste și scriitoare, în numele unei unități culturale, aceeași limbă pe care o cinstesc prin cuvântul scris.
O carte scrisă „din suflet și din inimă”, care cuprinde „texte ce trebuie citite și printre rânduri”
Lucrarea, cu titlul îmbrățișat de Doina Cernica și Maria Toacă, „Dulce de Suceava – Amar de Cernăuți”, este, așa cum a spus la evenimentul de lansare de la biblioteca publică suceveană dr. Alis Niculică, „o carte cu valoare de document”.
„Este – așa cum a subliniat ea – o carte mărturie despre oamenii care fac cinste locului în care se află”, un volum despre care prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, a spus că este „copilul a două mame”, o carte care circumscrie „universul complex al celor două comunități românești din Bucovina, din partea de sud și din partea de nord a acesteia”.
Cartea, semnată de două autoare „care vibrează în ton cu comunitatea din care fac parte”, este scrisă, așa cum a accentuat universitarul sucevean, „din suflet și din inimă” și cuprinde „texte ce trebuie citite și printre rânduri”, care te fac „să meditezi la trecut, la prezent și la viitor”.
„Supraviețuirea noastră, a românilor, va fi supraviețuirea cuvântului românesc”
„Este o carte emblematică”, așa cum a calificat-o prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, „o carte curată ca lacrima”, care „se citește cu sufletul la gură”, o carte al cărei mesaj este că „trăim în măsura în care-i iubim pe ceilalți”.
Cu cartea în mână, citită și împănată de semne, monahia Elena Simionovici, care a făcut o pledoarie pentru cuvânt („Cuvântul rămâne cel care ne leagă!”), a reliefat faptul că „supraviețuirea noastră, a românilor, va fi supraviețuirea cuvântului românesc”.
„Dulce de Suceava – Amar de Cernăuți” este, așa cum a remarcat criticul și istoricul literar Nicolae Cârlan, „o carte care ne răzbună”, o carte „care ne arată cum se face publicistică”, o întreprindere care „te face să crezi că dacă unirea a fost posibilă într-o carte, este posibilă și în realitate”.
Cartea a apărut cu finanțarea Consiliului Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina
Și dacă pentru suceveanca Doina Cernica această carte este și un omagiu adus surorii sale, artista plastică Dany Madlen Zărnescu, plecată de curând dintre noi (coperta I este ilustrată cu lucrarea intitulată „Cruce”, pentru care artistei i s-au conferit Mențiunea de Onoare a Centrului de Artă și Literatură Cordoba, Spania, și Premiul Primăriei din Chișinău, Republica Moldova), pentru cernăuțeanca Maria Toacă este crezul său de româncă trăitoare într-un teritoriu sacrificat de istorie, teritoriu în care, așa cum a spus ea la final, „ne străduim să fim acolo acasă, să fim români!”.
Cartea, care a apărut cu finanțarea Consiliului Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, a fost oferită în dar tuturor participanților la manifestare.

Doina Cernica și Maria Toacă
Doina Cernica și Maria Toacă
„Dulce de Suceava - Amar de Cernăuți”, „o carte cu valoare de document”
„Dulce de Suceava - Amar de Cernăuți”, „o carte cu valoare de document”
Lansarea cărții „Dulce de Suceava - Amar de Cernăuți”
Lansarea cărții „Dulce de Suceava - Amar de Cernăuți”

Recomandări