Ghiozdane mai ușoare

Dulăpioare pentru rechizite și telefoane, ca-n Occident, pentru toți elevii Liceului cu Program Sportiv

Conducerea liceului alături de viceprimarul Lucian Harșovschi
Conducerea liceului alături de viceprimarul Lucian Harșovschi

Pe holurile Liceului cu Program Sportiv Suceava au apărut, de câteva zile, sute de dulăpioare colorate care sunt destinate elevilor, la fel ca în școlile americane sau cele din occident.
În cel mai scurt timp, toți cei aproape 900 de elevi ai liceului vor avea câte un spațiu de depozitare personal, dulăpioare în care fiecare își va putea lăsa ghiozdanul, echipamentul sportiv și telefonul.
Casetele din pal vor fi numerotate, etichetate cu numele posesorului, fiecare elev urmând să primească cheie pentru acces.
Dulăpioarele au fost amplasate la etajele I și II ale clădirii liceului. La parter, unde învață elevii din clasele primare, astfel de dulapuri au fost instalate încă de anul trecut, când liceul a demarat proiectul „La școală fără ghiozdan”.

Conducerea liceului alături de viceprimarul Lucian Harșovschi
Conducerea liceului alături de viceprimarul Lucian Harșovschi

Elevii din ciclul primar nu mai sunt nevoiți să își care zilnic manualele tipărite, adevărate pietre de moară pentru micuți.
La finele cursurilor, fiecare elev își poate lăsa lucrurile și rechizitele în dulăpiorul său din clasă, iar acasă, pentru teme, va folosi fișe.
„Fiecare copil va avea cheia lui, va avea acces doar el la caseta sa”
Cristina Lohănel, directoarea adjunctă a instituției, a arătat că „de un an de zile deja, la clasele primare, dulăpioarele au fost amplasate în fiecare clasă pentru a ușura ghiozdanele elevilor și pentru a avea săli mai aerisite. Acum, la un an de la lansarea proiectului la clasele primare, am comandat alte 800 de dulapuri pentru elevii de gimnaziu și liceu, dulapuri care au fost instalate pe holuri. Aici își vor lăsa telefoanele în timpul orelor, caiete, cărți, alte rechizite. De asemenea, nu-și vor mai lăsa echipamentele sportive în clase, în sacoșe, printre bănci. Fiecare copil va avea cheia lui, va avea acces doar el la caseta sa. Noi suntem mulțumiți de rezultat și sperăm că sunt și ei, e o inițiativă care îmbină utilul cu frumosul, asta înseamnă educație: a crește, a cultiva în copil tot ceea ce are nevoie pentru a-și atinge potențialul”.
Fără telefoane în sălile de clasă
De partea cealaltă, directorul Ciprian Anton a menționat că odată instalate dulăpioarele, va putea aplica și acea prevedere a regulamentului școlar care stipulează că elevii trebui să-și lase telefoanele, pe durata orelor, într-un spațiu de depozitare.
„Aici, la LPS Suceava, cadre didactice, elevi și părinți ne dorim să muncim, să învățăm și să desfășurăm activități diverse într-un mediu plăcut, modern și adaptat cerințelor contemporane.

Dulapuri pentru toți cei 867 de elevi ai LPS Suceava
Dulapuri pentru toți cei 867 de elevi ai LPS Suceava

Acest lucru este realizat pas cu pas! Liceul cu Program Sportiv Suceava a finalizat proiectul «La școală fără ghiozdan», demarat acum un an. Începând de azi, 867 de elevi vor avea propriile dulăpioare pentru depozitarea ghiozdanelor, echipamentelor și telefoanelor.
Suntem recunoscători, de asemenea, firmei Egger, cea care ne-a sponsorizat cu tot materialul, iar în ceea ce privește manopera, costurile au fost foarte mici”.
A vizitat noile progrese din cadrul proiectului și viceprimarul Lucian Harșovschi, care a felicitat conducerea colegiului pentru proiect și pentru implicare: „Îmi doresc să introducem acest sistem în toate școlile din municipiul Suceava, dacă vor fi solicitări, pentru că este foarte important ca elevii să aibă un loc unde să-și lase manualele, să nu fie nevoiți să care permanent toate rechizitele.
Sunt tată a trei copii, iar băieții care sunt mai mari au câteodată ghiozdane foarte grele pe care le duc și le aduc de la școală.
E un program și un proiect interesant pe care-l regăsim în străinătate și ar fi bine să fie implementat în Suceava, pentru că ne dorim să investim în educație, în viitorul copiilor noștri”.

Dulapuri pentru toți cei 867 de elevi ai LPS Suceava
Dulapuri pentru toți cei 867 de elevi ai LPS Suceava
Dulapuri pentru toți cei 867 de elevi ai LPS Suceava
Dulapuri pentru toți cei 867 de elevi ai LPS Suceava
Conducerea liceului alături de viceprimarul Lucian Harșovschi
Conducerea liceului alături de viceprimarul Lucian Harșovschi
Dulapuri pentru toți cei 867 de elevi ai LPS Suceava
Dulapuri pentru toți cei 867 de elevi ai LPS Suceava

Recomandări

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

1.000 de ghiozdane pregătite pentru elevii din Broșteni, Stulpicani, Ostra și Frasin-Doroteia îi așteptă pe copii la școală

Liceul din Broșteni își va primi elevii în mod festiv, ca revenire la normalitate după drama inundațiilor

1.000 de ghiozdane pentru elevii din localitățile sinistrate și pentru copii din familii defavorizate

Ciprian Anton, șeful IȘJ, va fi prezent la deschiderea anului școlar la Broșteni și în celelalte localități afectate de inundații