Duhurile rele străbat fulgerător toate hotarele lumii locuite, pentru ca într-o parte să semene ură, în alt loc mîndria

– Sistemul prin care diavolii își exprimă voința și puterea lor este alcătuit din totalitatea obiceiurilor lumești, îmbibate de elemente păcătoase care întotdeauna îi zăpăcesc și îi îndepărtează pe oameni de la Dumnezeu
Noi trăim în lumea deșartă ale cărei îndeletniciri, reguli, relații, limbaj, veselii, distracții, concepții, – toate, de la mic la mare, sînt îmbibate de duhul celor trei demoni ai grijii de multe și alcătuiește un dezolant naufragiu al duhului celor iubitori de lume. Aflîndu-se într-o vie alianță cu toată această lume, orice păcătos se încurcă în miile de împletituri ale mrejelor ei și se înfășoară atît de adînc într-însele încît se confundă cu ele, iar pe sine nu se mai vede. O grea sarcină zace, pe fața păcătosului iubitor de lume și pe fiecare parte din ființa lui, așa încît el nu are putere, cît de puțin, altfel să se miște decît toată lumea din jurul lui, pentru că atunci cînd el ar trebuie să se ridice pare că o greutate de mii de păduri îl strivește. De aceea nimeni nu se apucă de o asemenea lucrare ce întrece puterile omenești, ba mai mult nici nu se gîndește măcar să se apuce, ci toată lumea trăiește, mișcîndu-se pe făgașul în care au nimerit.
Spre o și mai mare nenorocire, în această lume există prin ei, unic în ce privește viclenia, răutatea și experiența în materie de ademeniri. Prin mijlocirea trupului și materiei, cu care sufletul s-a amestecat după cădere, el are o intrare liberă spre suflet, și, apropiindu-se de el îi ațîță din diferite părți curiozitatea, iubirea de avuții, voluptoasă mîngîiere de sine; prin feluritele sale înșelăciuni ne ține închiși, fără să avem o portiță de ieșire; prin diferite ațîțări, ne insuflă planurile sale pentru satisfacerea înșelăciunilor și apoi ori ne ajută să le îndeplinim, orice distrage atenția, arătîndu-ne alte planuri mai puternice, toate însă cu același scop, să prelungească și să adîncească petrecerea noastră în amăgire. Tocmai aici își are izvorul nestatornicia succeselor și insucceselor lumești, care nu are binecuvîntarea lui Dumnezeu. Acesta are o armată întreagă de slugi, de duhuri rele supuse lui. În orice clipă, duhurile rele străbat fulgerător toate hotarele lumii locuite, pentru ca într-o parte să semene ură, în alt loc mîndria, etc. Astfel satana reușește să ne tragă al fund pe cei încurcați în mrejele păcatului, să reînnoiască lanțurile care sînt slabe și rupte, dar mai ales să supravegheze ca să nu-i treacă cuiva prin minte să se dezlege din legăturile lor și să iasă la libertate. În acest caz din urmă, duhurile rele se îngrămădesc cu grăbire în jurul celui care cutează să-și facă propria voie, cea bine plăcută lui Dumnezeu; mai întîi vine cîte unul, apoi vin în pîlcuri și legiuni, iar în cele din urmă cu toată armata; acest asalt se face în felurite chipuri și procedee, pentru ca să baricadeze toate ieșirile, să repare firele și lanțurile, și, să-l împingă din nou în prăpastie pe cel ce a început să se cațere, în sus, pe stînca virtuțiilor.
În această împărăție a duhurilor există anumite locuri-tronuri, unde se alcătuiesc planurile, se primesc dispozițiile, se primesc dările de seamă urmate de încuviințarea sau de mustrarea celor care lucrează pe teren. Acestea sînt, după expresia Sf. Ioan Teologul, adîncimile satanei. Pe pămînt, în sînul împărăției diavolilor formate din oameni, aceste locuri nu sînt în fond decît alianțele răufăcătorilor, desfrînaților, îndeosebi ale necredincioșilor hulitori, care varsă pretutindeni prim faptă, cuvînt și scris întunericul păcatului și astupă lumina lui Dumnezeu. Organul prin care diavolii își exprimă voința și puterea lor îl alcătuiește totalitatea obiceiurilor lumești, îmbibate de elemente păcătoase care întotdeauna îi zăpăcesc și îi îndepărtează pe oameni de la Dumnezeu.
Iată rînduiala împărăției păcatului! Orice păcătos se află întreg în ea, însă se ține legat acolo mai ales printr-un singur lucru. Și acest singur lucru poate fi în aparență foarte îngăduitor și chiar vrednic de laudă. Satana nu are decît o singură grijă: ca lucrul cu care omul este ocupat să-i aparțină în întregime, adică îi cuprinde cu totul conștiința, atenția și inima lui, astfel ca acestea să nu fie îndreptate exclusiv către Dumnezeu, ci să existe și ceva în afară de El, pentru că lipindu-se de acest lucru, cu mintea, voința și inima, să-l aibă pe acesta – în locul lui Dumnezeu și numai de acela să se îngrijească, de acela să se informeze, cu acela să se desfăteze și pe acela să-l stăpînească.