Înainte de a deveni păstori ai comunităților locale și învățători ai Bisericii universale, Sfinții Părinți au fost fiii credincioși ai Bisericii celei una a lui Hristos, având o profundă experiență a vieții liturgice și ascetice dublată de o vastă cultură. Ca fii ai Bisericii, ei aveau un singur ideal: propria lor mântuire. Însă, ca părinți și păstori ai Bisericii, au înțeles că mântuirea lor depinde de mântuirea celor păstoriți de ei, de apărarea dreptei credințe, ca lumină și hrană pentru suflet, și de promovarea sfințeniei vieții creștine.Lucrarea pastorală și misionară a Sfinților Părinți în și pentru Biserică a fost imensă și diversă. Această lucrare poate fi rezumată și enumerată astfel: în primul rând, fixarea canonului Sfintei Scripturi, Scriptură care devine, apoi, pentru ei normă și izvor de inspirație pentru toată teologia, spiritualitatea și activitatea lor în Biserică și în lume. Teologia lor este, de fapt, o multiplă și bogată interpretare a Sfintei Scripturi. Ei au slujit Evanghelia unică a lui Hristos, în Biserica unică a lui Hristos, pentru umanitatea unică iubită de Sfânta Treime, după al Cărei chip a fost creat omul.
Mărturisirea în credință
În al doilea rând, Sfinții Părinți ai Bisericii au contribuit în mod decisiv la formularea normei credinței prin definiții dogmatice,îndeosebi Crezul niceo-constantinopolitan (325 și 381) și Mărturisiri de credință, care au ajutat Biserica să distingă adevărul de erezie și să păstreze unitatea Bisericii în dreapta credință. În al treilea rând,Sfinții Părinți, ca mari păstori de suflete, vindecători de patimi și păcate, au elaborat și statornicit în sinoade locale și ecumenice reguli pentru viața creștină și pentru organizarea vieții bisericești, numite Sfinte Canoane. În al patrulea rând, Sfinții Părinți au lăsat drept moștenire Bisericii Universale rânduielile și textele de bază ale vieții liturgice. Toate aceste lucrări ale lor arată dragostea lor fierbinte față de Biserică și responsabilitatea lor pastorală pentru comunitățile eclesiale păstorite de ei pe calea mântuirii sau a vieții veșnice.
Sfinții Părinți s-au străduit ca Evanghelia lui Hristos să fie vestită și să devină roditoare la toate neamurile, adică în toate etniile și în toate generațiile, în orice context cultural și în orice epocă.Creștinarea lumii greco-romane și a altor zone culturale a fost o lucrare misionară și pastorală căreia Sfinții Părinți s-au dăruit cu jertfelnicie și înțelepciune, cu pasiune și bucurie, cu dragoste părintească și cu pricepere pastorală de mari dascăli ai lumii și ierarhi. Diversitatea școlilor teologice, a vieții liturgice și monahale din epoca patristică arată și diversitatea culturilor cărora li se adresa Evanghelia mântuirii în Hristos. Sfinții Părinți, prin lucrarea lor misionară și pastorală, ca învățători ai credinței și păstori ai comunităților eclesiale, au pus în stare de comunicare și comuniune popoare și culturi diferite, într-o Liturghie de gândire și simțire creștină sincronică și diacronică, astfel încât neamuri și generații diferite să poată aduce lui Hristos slava lor despre care vorbește Cartea Apocalipsei (21, 26).
Consensul teologic
Consensul teologic al Părinților Bisericii în privința credinței Bisericii este baza spirituală a comuniunii liturgice, iar norma vieții liturgice era o garanție pentru dreapta credință. „Credința noastră este conformă cu Euharistia, iar Euharistia o confirmă” – spunea Sfântul Irineu de Lyon. Calendarul liturgic ortodox confirmă permanent legătura dintre Consensus Patrum (Consensul Părinților) și Communio Sanctorum (Comuniunea Sfinților), deoarece calitatea de Sfânt Părinte al Bisericii cuprinde deopotrivă ortodoxia credinței, sfințenia vieții și acordul teologic cu generațiile precedente. Datorită Sfinților Părinți ai Bisericii, Sfânta Tradiție Apostolică arătată în Evanghelie și transmisă de-a lungul veacurilor de către Biserică a devenit pentru Ortodoxie principiul ermeneutic al Revelației divine biblice. Asemenea Sfinților Apostoli și în comuniune cu ei, Sfinții Părinți ai Bisericii arată că taina lui Hristos este conținutul identic al Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții, al scrierilor și rugăciunilor sfinților. Pentru Sfinții Părinți, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție nu stau una lângă alta, ci una în alta. Sfânta Scriptură este forma concentrată, fundamentală și definitiv fixată a Tradiției, în timp ce Tradiția este forma desfășurată, misionară și dinamică a Sfintei Scripturi. De aceea, scrierile și viețile Sfinților Părinți rămân izvor viu de inspirație pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi în comuniunea sfinților.
Hrăniți cu prezența lui Hristos-Cuvântul din cuvintele Sfintei Scripturi și din Sfintele Taine ale Bisericii, Sfinții Părinți au dezvoltat și o lucrare pastorală bazată pe prezența tainică a lui Hristos în aproapele nostru care are nevoie de ajutorul și iubirea noastră (cf. Matei cap. 25). Hristos Cel tainic prezent în Sfânta Euharistie pe masa Sfântului Altar nu poate fi despărțit de prezența smerită a lui Hristos în „Taina Fratelui (Aproapelui)”, așa cum ne arată, de pildă, Sfântul Ioan Gură de Aur în predicile sale și Sfântul Vasile cel Mare în lucrarea sa filantropică numită apoi Vasiliada. În acest sens, pastorala caritativă sau filantropică a Sfinților Părinți nu se reduce la o etică socială, ci este o filantropie mistagogică, deopotrivă eclesială și socială, o filantropie care se inspiră din Liturghia Euharistică și devine faptă milostivă sau ofrandă a credinței adusă lui Hristos Cel tainic prezent în oamenii săraci și bolnavi, în cei suferinzi și întristați.
„Ai grijă de unitate, căci nimic nu este mai bun decât aceasta…”
Deși într-o vreme de secularizare sau sărăcire spirituală este greu de organizat și menținut comunități creștine vii și dinamice, totuși Hristos Domnul dăruiește și azi oamenilor putere, curaj și bucurie după măsura credinței lor în El și a iubirii lor față de El și de Biserica Sa. De aceea, El cheamă și astăzi oameni să fie ucenici ai Săi, pentru a binevesti Evanghelia iubirii milostive și a păstori pe credincioși pe calea mântuirii, spre slava Preasfintei Treimi și bucuria Bisericii. Amin.
(† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
