Duhovnicul și Voievodul

În Istoria românilor este legendară legătura duhovnicească dintre Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
În O samă de cuvinte a cronicarului Ion Neculce, în cele 12 istorioare referitoare la domnia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, pe baza mărturiilor păstrate încă în memoria poporului, se precizează că, după înfrângerea de la Războieni din anul 1476, domnitorul, rămas singur, se îndreaptă spre Voroneț, „unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Și bătând la ușa sihastrului, să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aștepte Ștefan-vodă afară până s-a istovi ruga. Și după ce ș-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan-vodă. Și s-au ispoveduit Ștefan-vodă la dânsul”.
În continuare, cronicarul relatează că Ștefan cel Mare, fiind obosit de atâtea lupte și deznădăjduit, își expune rezervele în privința necesității și posibilității continuării războiului cu turcii întrebând „pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să bată cu turcii; închina-va țara la turci, au ba?” Cuviosul încearcă să-l readucă la starea demnă de un conducător creștin în fața dușmanului islamic, de aceea respinge ideea supunerii față de turci, ba mai mult, el îl convinge pe domnitor că războiul purtat este unul drept și biruința va fi de partea lui: „Iar sihastrul a zis să nu o închine că războiul iaste a lui”. Apoi urmează și un sfat al sihastrului, potrivit căruia voievodul trebuia să aducă un semn de mulțumire lui Dumnezeu: „Numai după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii”.
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare urmează sfaturile Cuviosului: „Și au și purces Ștefan-vodă în sus pe la Cernăuți și pre Hotin și au strânsu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Și au purces în gios. Iar turcii, înțelegând că va să vie Ștefan-vodă cu oaste în gios, au lăsat și ei cetatea Niamțului de a o mai bate și au început a fugi spre Dunăre, iar Ștefan-vodă au început a-i goni în urmă și a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Și întorcându-să înapoi Ștefan-vodă s-au apucat de au făcut mănăstirea Voronețul. Și au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghie”.
Noua ctitorie ștefaniană cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a fost ridicată la 12 ani după luptele din 1476 pe care le-a avut cu turcii. Alegerea Sfântului Gheorghe ca patron spiritual al bisericii nu este întâmplătoare, ci are o adâncă semnificație, dat fiind faptul că biruința sfântului asupra balaurului era, în mentalitatea contemporanilor Sfântului Voievod, simbolul luptei și victoriei împotriva otomanilor musulmani, mai ales că balaurul era pictat cu culoare verde.
Acest episod legendar din timpul domniei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare este redat în versuri de scriitorul Dimitrie Bolintineanu, în poezia Daniil Sihastrul:
Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
– Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!
– Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune.
– Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu să-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?
Daniel Sihastrul domnului a zis:
– Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e tot d-odată pace și furtună.
Doamne! Tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!
După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii ‘nalță-o monastire.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei , Ziarul Lumina)