Duhovnicul Ioasaf Apostoliu, de la Mănăstirea Neamț (1764-1883)

Acest preacuvios părinte a fost unul din cei mai vestiți duhovnici ai Mănăstirii Neamț din secolul trecut.
Născut în comuna Călinești (Botoșani) din părinți foarte iubitori de Hristos, a intrat în nevoința călugărească în anul 1785. În acea vreme, viața duhovnicească în Mănăstirea Neamț, sub povățuirea marelui stareț Paisie, ajunsese la culmea înfloririi. Fiind încredințat unor părinți aleși, tânărul Ioan a învățat carte, a deprins rânduiala bisericii și a gustat din dulceața rugăciunii și a nevoinței duhovnicești.
După călugăria sa, marele stareț Paisie a răposat (1794), iar tânărul monah a trecut prin toate ascultările mănăstirești, până la începutul secolului XIX. Apoi părinții, văzând așezarea și înțelepciunea lui, l-au hirotonit preot și l-au făcut duhovnic. Și era ieroschimonahul Ioasaf numărat în ceata celor 24 de duhovnici rânduiți cu spovedania soborului și cu formarea noilor începători. Mai târziu, mutându-se din viață duhovnicii bătrâni, Cuviosul Ioasaf a devenit cel dintâi duhovnic al Mănăstirii Neamț.
Despre acest părinte vrednic de laudă se spune în tradiția mănăstirii că era întru toate măsurat și cu dreaptă socoteală. Nici cu totul aspru, nici ușor iertător; nici ținând mânia asupra cuiva, nici prea blând cu fiecare; nici multe grăind, nici în zadar vorbind. Ci vorbea puțin, pe înțeles și potrivit cu rana fiecăruia. Iar cuvintele sale părintești, ca niște săgeți duhovnicești alinau durerea, potoleau ispita, izgoneau patima și „răneau” inima cu dragostea lui Hristos, căci era întărit de darul Duhului Sfânt.
Duhovnicul Ioasaf ducea el însuși o viață ascetică de mare sihastru și rugător pentru oameni. Hrana lui era o dată în zi, după asfințitul soarelui. Chilia lui era biserică de taină. Aici se ruga cu neștiute lacrimi și făcea multe metanii în fiecare noapte. De la biserică era nelipsit, iar după slujbă cerceta părinții bolnavi la bolniță și la chilii, sfătuia pe frați și mângâia cu dragoste pe credincioși. Pe toți îi spovedea, îi asculta, îi binecuvânta și înțelegea, prin darul lui Dumnezeu, așezarea fiecăruia. Pentru aceea era căutat și iubit de toți.
Timp de peste 70 de ani, Cuviosul Ioasaf a fost duhovnicul cel dintâi al marii lavre. La el veneau stareții, episcopii, egumenii și schimonahii, călugării, mirenii și toți sihaștrii din ținutul Neamț. El a crescut și a călugărit în viața sa peste 500 de fii duhovnicești, din care unii au ajuns pustnici, stareți și ierarhi aleși.
După o astfel de nevoință, Cuviosul Ioasaf „duhovnicul” și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos la 4 mai 1883, fiind plâns de tot soborul mănăstirii.
Despre dânsul scria unul din ucenicii săi, în Registrul cu cei înmormântați… în cimitirul Mănăstirii Neamț: „Ioasaf Apostoliu Duhovnicul, ieroschimonah, născut la comuna Călinești, 1764, ianuarie 1 (și) mort la 1883, mai 4; bărbat sfânt, ctitor, au trăit 119 ani. Moș lui Vlădica Narcis Crețulescu din Mănăstirea Neamț”.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 450-451)