1. Ce este duhovnicul și cine poate să fie duhovnic?
Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării și dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând către ucenicii săi: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute” (In. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduință pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: „Și-ți voi da cheile împărăției cerurilor, și oricâte vei lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o făgăduință dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Mt. 18, 18), iar făgăduința aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâți pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în condițiile în care merg la duhovnic, trebuie să-și mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei înșiși ca păcătoși, să-și recunoască partea de vină, în această făcând o dovadă că recunosc că au greșit înaintea lui Dumnezeu și că sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu și că doresc să fie iertați de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primește mărturisiri de păcate și care are puterea iertării păcatelor se numește preot duhovnic; se numește duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic și care n-are această calitate de a asculta spovedanii și de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Preotul primește puterea iertării păcatelor și primește calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc și din punctul de vedere al situației lui față de cei care nu au această situație, chiar preoți fiind.
2. Ce înseamnă să fii ucenic?
Să fii ucenic înseamnă să te lași îndrumat și modelat. Asta-i situația de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu știi tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos:
Toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare și pentru că zici Tu” (Lc. 5, 5). Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie Boca zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuție. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Și a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înțelegi, dar mai târziu vei înțelege” (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe și atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine” (In. 13, 8). De unde înțelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă știi tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea față de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă. (Arhimandritul Teofil Pârâian)
