Tenis de câmp

Dueluri interesante pe tabloul de concurs de miercuri al Cupei Monitorul



Ioan Șutu si Daniel Ostafi s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală
Ioan Șutu si Daniel Ostafi s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală

Cupa Monitorul continuă cu partide din fazele eliminatorii ale competiției. În programul de miercuri se află cinci meciuri din cadrul Categoriei Principală, patru din turul întâi și unul din optimi.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Rezultate înregistrate marți:

Ioan Șutu – Daniel Ostafi Principală +40, Turul I Baza Unirea 6-2, 7-6
Ionuț Țiprigan – Daniel Bujder Secundară +40, Turul II Baza Unirea Amânat
Vasile Ungureanu – Igor Lelenko Elită +50, Optimi Baza Unirea 6-3, 6-3

Programul de miercuri:

Miercuri, 21 septembrie, ora 08.00 Dorin Goian – Mihai Schul Principală +40, Optimi Baza Unirea
Miercuri, 21 septembrie, ora 16.00 Vasile Maxim – Ion Tcaciuc Principală +50, Turul I Baza Unirea
Miercuri, 21 septembrie, ora 16.00 Codruț Popescu – Nicu Pascar Principală +40, Turul 1 Baza Flora Ana
Miercuri, 21 septembrie, ora 18.00 Sorin Croitor – Liviu Bolohan Principală + 50, Turul I Baza Unirea
Miercuri, 21 septembrie, ora 20.00 Bogdan Grosu – Vasile Belciug Principală +40, Turul 1 Baza Unirea


Recomandări