Fotbal

Duel amical între reprezentantele județului în Liga a 3-a



Cele două reprezentante ale județului Suceava în viitorul sezon al Ligii a 3-a, Bucovina Frătăuții Noi și Sporting Suceava, s-au întâlnit în weekend la Rădăuți, în cadrul unui meci test, câștigat în final de nou promovata din Frătăuții Noi. Partida nu a semănat nici pe departe cu confruntările ce vor avea loc între cele două formații în campionat și asta deoarece Sporting Suceava a venit la Rădăuți cu un lot de jucători foarte tineri, în timp ce gazdele de la Frătăuții Noi au rulat destul de mulți jucători aflați în probe. Singurul gol al partidei a fost reușit din lovitură liberă în minutul 30, de Stoian, pe parcurs Bucovina mai având o bară prin Iulian Ionesi și o ocazie cu poarta goală a lui Vițel.
„Suntem abia la începutul pregătirii și cele două meciuri mi-au demonstrat că mai avem multe de pus la punct, mai ales la capitolul pregătire fizică și așezare în teren. Avem mai mulți jucători veniți în teste, dar încă nu ne-am făcut o idee completă despre ei, acest lucru urmând să se întâmple în următoarele meciuri test”, a declarat antrenorul echipei Bucovina Frătăuții Noi, Lucian Burlacu.
Bucovina Frătăuții Noi a început partida în formula Prutean, Breniuc, Huțanu, Duțică, Paul Ionesi, Păsăilă, Gugeanu, Stoian, Viu, Vițel și Iulian Ionesi, pe parcurs în teren intrând și portarii Bujdei și Galan, dar și jucătorii Buraciuc, Apetrei, Pleșca, Ilișoi, Avram, Spătar, Costanda și Hânțari.
De cealaltă parte, Sporting Suceava a abordat acest meci cu Turiță, Fedorovici, Amănăloaie, Vitu, Bâgu, Ioancea, Strugariu, Pamparău, Cutas, Plăcintă, Botușan, în teren intrând și Butnariu, Tibichi, Sadoveac, Longher și Burduja.