Duduile

O credeam pe Elena Udrea mai isteață și mai bărbată, dar s-a pierdut cu firea și a ales cartea unui contraatac leșinat și păgubos, de pe urma căruia nu va avea decât de pierdut. Deocamdată, o singură certitudine: până nu faci foc, nu iese fum! Destinul celei de a treia Elene din troica Lupescu-Ceaușescu-Udrea se arată a avea destule puncte comune cu acela al predecesoarelor. Primul: toate au ajuns să fie detestate. Udrea, nu numaidecât din pricina poșetelor, nici a originii (este spectaculoasă și chiar de apreciat pentru democrația românească ascensiunea unei fiice de șofer și a unei taxatoare din Buzău până în pragul președinției țării), ci a tupeului pe care zicerile înțelepciunii populare îl urcă… în copac, și a relației neguroase cu Băsescu. Pe care, cu multă grijă, s-a străduit s-o lase în incertitudine. La întrebarea celor de la „Cațavencu” „sunteți iubita lui Traian Băsescu?”, Lenuța putea posta un „nu!” vehement și, într-un fel, se termina povestea. Numai că mai profitabilă era trimiterea în ceață: „la întrebarea asta pot să vă răspund peste zece ani” – ceea ce aduce mai degrabă a aprobare decât a negare.
La fel a procedat și când a fost chestionată în legătură cu vizitele nocturne de la Cotroceni: în loc să apeleze la sumedenia de justificări plauzibile, l-a luat în brațe pe „no comment”. Credeți voi ce vreți (suspiciunea de amantlâc îi consolida poziția). Ajungem astfel la cea de a doua trăsătură comună celor trei „Dudui”: capacitatea de a domina bărbatul (bărbații), ținându-i sub control și sub papuc. Lupeasca profitând de o anume rară capacitate fizică, aptă să rezolve priapismul lui Carol II, Ceaușeasca speculând inhibiția maladivă a „geniului Carpaților” față de sexul opus și eros în general. Cât despre Udrea, să cităm din comentariul Agenției Associated Press: „este considerată cel mai puternic politician din România din cauza legăturilor cu Traian Băsescu”. Totdeauna, îmbrobodiții plusează: când Șeicaru s-a opus aducerii „Duduii” în țară spunând că „Dintr-o zdreanță murdară nu se poate face steag”, Carol II s-a făcut că n-aude. Deși Udrea era în pierdere totală de credibilitate, Marinarul a cedat dintr-a lui, declarând-o pe Lenuța, la Congresul PNȚCD, „bună pentru România”. A treia asemănare: toate „Duduile” și-au constituit servicii proprii de informații – cu precizarea că, în cazul „savantei de renume mondial”, n-a fost necesară o nouă structură informativă, câtă vreme își aservise Securitatea în întregime. Despre Lupeasca, „Der Tag” scria că „ea știe tot ce se petrece în culisele Palatului Regal”. Udrea era „sursa alternativă de informații” pentru Băsescu – de unde și conflictul mocnit cu SRI.
A patra similitudine: toate cele trei Elene au dirijat politica de cadre în România. Promovările mai ales, pentru că debarcările erau relativ simple (și Pleșu, și Renate Weber, și Adriana Săftoiu au părăsit Cotrocenii din pricina mașinațiunilor Elenei). În cazul Lupeascăi, promovările aveau motivații varii: șoferul personal al „Duduii”, Ernest Urdăreanu, pare-se, bine dotat fizic, a ajuns peste noapte Mareșal al Palatului și Ministru al Casei Regale! Coana Lenuța-savanta controla absolut tot ce se întâmpla în materie de personal: nici o numire fără avizul Cabinetului II! Udrea, cum singură spune, se amesteca mereu (în ce calitate?) în chestiunile numirilor „la vârf”…
O a cincea potrivire: cele trei „Dudui” se dădeau în vânt după toalete simandicoase – dar asta s-o trecem în contul eternului feminin. Din pachetul următor de asemănări între „Dudui” trebuie s-o excludem cumva pe Ceaușeasca, care avea de mult ceea ce Elenele doar jinduiau. Se știe, Udrea și-a tras grabnic moșia de la Nana, Lupeasca, un mare domeniu agrar valorând zece milioane. Mită, Duduia lui Carol II primea și cu dreapta, și cu stânga. Ceaușeasca n-avea nevoie și se mulțumea cu titluri academice și Diplome Honoris Causa. Cât privește familia Cocoș (consoarta mea a exclamat „Ce, parcă eu știu câți bani ai tu?”), scuza „n-am habar” ține când primești cadou o brățară, o poșetă, nu când afluiesc din toate părțile milioane către domiciliul conjugal. Iar creasta lui Cocoș se datorează mie-n sută Elenei: făr-de nurii fostei soațe, cum s-ar fi putut „implementa” ca mijlocitor Cocoș, fără nici o calitate oficială, în afacerea Microsoft? Despre Lupeasca, „Times” scria în 1937: „Este cea mai șireată făcătoare de bani din România”. Șireată și ea, inocenta din Buzău a jonglat binișor, aproape două decenii, cu milioanele – numai că de astă dată în euro. Ei, orice început are și-un sfârșit.
Cei ce se aseamănă atât de bine merită așezați în aceeași ramă.