Pufoaica de vara

Duckadam compune doine



Presa ne-anunță grav că fostul portar Duckadam își lasă baltă nevasta, pentru una cu mai puțini kilometri de viață la bord. Dar ex-fotbalistul declară senin că ce-i cu asta, nu-i el primul care se desparte: „altele sunt adevăratele probleme ale vieții”.
*
Iar una dintre aceste „adevărate probleme ale vieții” pare a fi pierderea casei în care locuia. „Foștii proprietari au câștigat procesul la Strasbourg, deși eu aveam o sentință definitivă în România”, se jelește sportistul, dându-ne a-nțelege că-n asemenea momente dureroase erau compuse, pe vremuri, doinele care au îmbogățit folclorul nostru uimitor.
*
Să-i înțelegem suferința și să empatizăm cu victima Strasbourg-ului nemilos! Ce cumplit e să mizezi pe corupția justiției din țara ta, care cade pe spate când îți vede legitimația de fost fotbalist, pentru ca ulterior pe justiția europeană s-o doară-n cot de pilele tale și de numele tău!
*
Of, Duckadam, ce tragedie! Ce bine că orașul Strasbourg are echipă de fotbal în liga întâi franțuză! Poate dă Dumnezeu și cade-n divizia B!



Recomandări

Călin Popescu Tăriceanu: Fantoma comunismului încă mai bântuie. Unii funcționari de la Bruxelles apreciază asta