Dublă aniversare

Aniversare ce merită luată în seamă: cu 50 de ani în urmă, la 12 februarie 1966, apărea primul număr al revistei săptămânale ieșene „Cronica”. Foarte greu, dacă nu chiar imposibil de evaluat acum, când realitatea publicistică românească este atât de spectaculos-efemer-diversă, efectul real al dificilei nașteri gazetărești de odinioară. În toată provincia românească mai exista un singur săptămânal, „Tribuna”, la Cluj. În fosta capitală moldavă pâlpâia cât de cât mensualul format carte „Iașul literar” (care-l debutase cândva și pe Labiș), rămas tot mai departe de așteptările unei realități literare animate și, în bună măsură, promițătoare – ca să nu mai vorbim și despre creativitatea universitară, cronic lipsită de larga respirație a unui organ de presă cu difuzare națională („Cronica” se tipărea în 12.000 de exemplare). Și încă o aniversare: acum cinci ani, tot la 12 februarie, se năștea „Cronica veche”. Fapt unic în țară, în redacția revistei continuatoare, „Cronica veche”, lucrează câțiva dintre scriitorii care au înființat revista princeps în 1966: subsemnatul (atunci, secretar general de redacție), Ștefan Oprea (atunci, șef al secției Arte), sau din deceniile următoare, Nicolae Turtureanu (publicist comentator, șef al secției Literare), Virginia Burduja (corector, reporter).
Dintre colaboratorii care s-au afirmat în paginile revistei „Cronica”, poetul Nicolae Panaite avea să devină redactor-șef al „Cronicii vechi”. Și există numeroși autori care au semnat constant în paginile revistei din 1966 și până acum! Vreme de 50 de ani! Încă de la primele numere, revista„Cronica” – singura publicație, timp de peste un sfert de veac, cu apariție săptămânală din Moldova – s-a constituit realmente într-un brand al Iașului cultural, artistic și științific, aici publicând nume prestigioase ale spiritualității noastre, de-ar fi să-i amintim doar pe Mircea Eliade, Constantin Noica („Cronica” a izbutit să-i redea publicisticii românești după decenii de interdicție), Ioan Petru Culianu, Adrian Marino, Petre Botezatu, Vasile Pavelcu, Petru Comarnescu, D.I. Suchianu, Marin Preda, Gheorghe Ivănescu, Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, Const. Ciopraga, Al. Husar, acad. Alexandru Zub (care deține și acum o rubrică permanentă) și mulți alții.
Aici au debutat aproape 100 de autori, un număr impresionant dintre cei lansați în spațiul public de „Cronica” devenind nume de referință în domeniul literaturii, al artei, al științelor umaniste, al științelor exacte. De-a lungul anilor, revista și-a propus să urmărească și să comenteze consecvent nu doar valorile și evoluțiile proprii Iașului literar-artistic-științific și județelor Moldovei, ci și ansamblul tuturor celor reprezentative pentru patrimoniul național și universal. Pentru condiția revistei din acea perioadă mi se par revelatorii cuvintele acad. Alexandru Zub: „«Cronica» a fost o probă de modul în care se poate face cultură în vremuri neprielnice”.
Apărută în februarie 2011, la inițiativa și prin strădania foștilor redactori, „Cronica veche” și-a propus un continuum publicistic-editorial, utilizând aceleași semne grafice, de la frontispiciu la format, paginație și titulatura rubricilor, până la organizarea sumarului, în bună măsură fidelă construcției revistei dintâi. Ținta noii-vechi publicații a rămas acordarea necesarului spațiu de exprimare întregului spectru cultural, oricăror varii orientări artistice, fără discriminări și parti-pris-uri. La ora actuală, „Cronica veche” este una dintre puținele reviste culturale din România aflată nu numai pe internet, ci și în vânzare liberă la chioșcurile de presă din Iași și din țară. Menționez că, de la început și în prezent, „Cronica veche” nu a avut și nu are nici o persoană salariată (funcțiile care apar în caseta redacțională sunt simbolice), nu a acordat onorarii autorilor publicați, totul fiind izbutit pe bază de voluntariat, de participare benevolă la un act cultural pe care îl dorim pe măsura tradiției ieșene și a potențialului cultural actual. La ceas dublu aniversar, în pagina de față s-au adunat, cum se vede, întâi de toate cele bune; vor fi fost și destule pe care, cu siguranță, azi le-am face altfel; important rămâne sentimentul continuității solidare, într-o construcție culturală ieșeană devenită semicentenară. Altfel, nostalgii. Păi, nu? Când am construit, în tipografia cu litere de plumb, cel dintâi număr al „Cronicii”, aveam 26 de ani…