Bunuri de aproximativ 3.000 de lei au fost furate dintr-o autoutilitară parcată în fața casei proprietarului.
S-a întâmplat în noaptea de luni spre marți, păgubitul, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Sucevița, povestind că i-a fost sustrasă toată marfa pe care o achiziționase recent și urma să o comercializeze la piețele din alte localități.
Dubița în care își ținea marfa a lăsat-o peste noapte în fața porții casei sale, însă autoutilitara avea sistemul de închidere defect.
A doua zi dimineață, în jurul orei 6.00, bărbatul a constatat că dubița era goală, iar marfa dispăruse. Hoții i-au luat tot: haine, încălțăminte, dulciuri, biscuiți, etc., toate în valoare de circa 3.000 lei.
Polițiștii din Sucevița au reușit să-i identifice în cele din urmă pe hoți, fiind vorba de doi tineri din localitate, Ilie P., de 22 de ani, și Dumitru C., de 27 de ani. De la aceștia au reușit să recupereze doar o parte din prejudiciu, respectiv bunuri estimate la circa 600 de lei.
„Cercetările continuă în vederea stabilirii activității infracționale a celor doi și a recuperării integrale a prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.