Du-te dracului acasă, că te așteaptă moartea!

Circulă prin țările Europei civilizate anumite mărci de automobile care par concepute special pentru sexul mișto. Buburuze Citroen, Fiat 500 și 600 cât unghia, vulpițe Volkswagen Fox, delicate Renault Twingo… Toate vârstele feminine stau țanțoș în scaun, arătându-și profilul la volan: și puștoaice aurii cu neastâmpăr cald în sânge, și femei coapte ca acuși cireșele, și…
Și foarte femei la pensie, trecute de 60, de 70 și chiar de 80 de ani. Care circulă domol, băbește, parcă în șoaptă. Cu ochelarii lor de soare mascându-le fardul topit peste riduri, circulă prudent, circulă cu viteză redusă, adesea poticnit, așa cum circulă și în bucata de viață care le-a mai rămas de parcurs. Dar, lucrul cel mai important decât toate, circulă într-un cadru marcat de respectul celorlalți participanți la traficul rutier.
N-am văzut ca la noi geamuri coborâte pe la intersecții, și bădărani care răcnesc, îndemnându-le:
– Du-te acasă, băboiu` dracului, că te caută moartea!
În afară de lipsa copleșitoare de educație, tipic românească, mai e și multă prostie în fraza pomenită mai sus. Păi, dacă moartea caută pe cineva acasă, de ce să meargă acela acasă? Ca să se randevuzeze cu ea – pardon, cu dânsa! – și să îl cosească? Se grăbește cineva să moară?
Mergeam la sfârșitul săptămânii trecute cu un taxi prin Suceava, când șoferul i-a recomandat unei doamne în vârstă să lase baltă volanul, c-o așteaptă moartea acasă, cu o mândrețe de coasă. I-am spus, extrem de serios, că doamna respectivă ar putea fi foarte bine chiar mama lui. Știți ce mi-a răspuns?
– Pe mama, moartea a luat-o deja!
După care a început să râdă ca un tont sadic. Avea un râs cu o circumferință uriașă, cât a unei mări. În acel râs era cuprinsă toată sluțenia neamului nostru.