– „Acest control nu a fost de competența noastră, însă noi nu aruncăm pisica în curtea altora și am fost la control la Fundu Moldovei”, a declarat dr. Ludovioc Abiței, șeful Serviciului Inspecția Sanitară de Stat din cadrul DSP Suceava
– 26 de familii din Fundu Moldovei au trimis în cursul lunii trecute o sesizare Asociației pentru Protecția Cetățeanului, condusă de inspectorul Piedone, în care reclamă viteza mare cu care circulă mașinile pe strada lor, precum și faptul că „drumul este neîngrijit”
Șeful Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Ludovic Abiței, a anunțat, ieri, că i-a răspuns în termen legal (30 de zile) economistului Cristian Popescu, alias inspectorul Piedone, cu privire la solicitarea acestuia adresată sanitarilor suceveni pentru a reglementa viteza cu care circulă mașinile la Fundu Moldovei. „Acest control nu a fost de competența noastră, însă noi nu aruncăm pisica în curtea altora și am fost la control la Fundu Moldovei”, a declarat dr. Ludovic Abiței. Inspectorul bucureștean Cristian Popescu, mult mai cunoscut sub numele de Piedone, a solicitat în cursul lunii trecute Direcției de Sănătate Publică Suceava să găsească soluții pentru limitarea vitezei cu care circulă mașinile pe strada Pîrîul Cailor din comuna Fundu Moldovei, precum și să ia măsuri pentru ca drumul respectiv să fie curățat. Potrivit dr. Ludovic Abiței, 26 de persoane din Fundu Moldovei au trimis o sesizare Asociației pentru Protecția Cetățeanului București cu privire la cele două aspecte prezentate mai sus, după ce în prealabil petiția lor nu a primit nici un răspuns de la primărie și de la firma care exploatează dolomită în zonă. În urma acțiunii de control derulate de inspectorii sanitari suceveni s-a descoperit că cele reclamate de cetățenii din Fundu Moldovei nu sînt adevărate. Cu toate acestea, SC Calcarul SA a primit cîteva recomandări din partea DSP pentru a nu produce disconfort sătenilor care au casele în apropierea drumului tranzitat de mașinile de mare tonaj ale firmei care exploatează dolomită în zonă. „I-am explicat lui Piedone că starea drumului de exploatare de carieră este bună, deși doar o treime este asfaltat. Casele sînt relativ depărtate de drum, forma drumului și unghiul de pantă nu permit o circulație cu o viteză așa de mare (peste 50 km/h) cum s-a scris în plîngerea cetățenilor din Fundu Moldovei. Firmei care folosește acest drum i-am solicitat să atenționeze conducătorii auto să nu conducă cu viteză, oricum în zonă nu se poate circula cu viteză foarte mare pentru că drumul este sinuos și în pantă. De asemenea, pe perioada verii le-am recomandat să umezească drumul pentru a nu antrena particulele de praf”, a precizat dr. Abiței.