Suceava s-a constituit ca așezare urbană la intersecția unor importante căi de tranzit din Evul Mediu.
Parafrazând zicala “Toate drumurile duc la Roma”, am putea spune că, în perioada în care aici era capitala Moldovei, toate drumurile duceau la Suceava.
Drumul Liovului, Drumul Bistriței și Drumul cel mare al Sucevei
Trei drumuri principale se întâlneau în Evul Mediu în vechiul nucleu de locuire din apropierea Curții Domnești, drumuri comerciale care urmau, în mod firesc, traseele avantajoase oferite de formele de relief: Drumul Liovului (sau Cernăuțiului), Drumul Sucevei sau Drumul Bistriței și “Drumul cel mare al Sucevei”, care ducea către Baia, căruia i s-a spus mai târziu “Calea cea mare” sau “Drumul Harabagiilor”.
Pentru Evul Mediu se poate vorbi de urban “din momentul în care începe să se circule cu ușurință”.
Către aceste drumuri importante afluiau celelalte ulițe ale așezării, ulițe principale sau secundare, care și-au modificat de-a lungul timpului traseele, rolul și rostul în urbe.
Ulița podită cu calapod și ulița pietruită
Dacă despre cum arăta Suceava în perioada medievală există o serie de informații, cu precădere în însemnările călătorilor străini care au trecut prin zonă, asupra drumurilor. Despre modul în care erau construite acestea nu avem prea multe date.
Știm însă că Ulița Armenească era pavată cu bârne (podită cu calapod), iar artera principală a Sucevei, Ulița Mare Domnească sau Ulița Boierească (ce pornea de la Biserica Sf. Dumitru, trecea pe lângă Curtea Domnească, Biserica Sf. Ioan Botezătorul și se sfârșea în poarta bisericii Sfintei Treimi) era pietruită cu “dale mici de piatră între care erau încastrate pietre mărunte și fragmente de cărămidă”, pavaj care se mai păstra încă în cea de-a doua jumătate a sec. al XVIII-lea.
Ulițele Sucevei medievale
Convergența unor importante căi comerciale la Suceava a făcut ca orașul de reședință domnească să devină un punct de trecere obligatoriu pentru mărfurile care tranzitau teritoriul Moldovei.
Suceava, așa cum scrie Victor Morariu, “dintr-o trecătoare de mărfuri și negustori…ajunsese să fie un centru pentru întreg comerțul oriental”.
Dintre cele mai vechi denumiri de ulițe, care apar consemnate în documente, amintim Ulița Rusească (1481) și Ulița ce duce drept la Cetate (1448). Informații prețioase cu privire la ulițele Sucevei medievale găsim în “Catastiful breslei blănarilor și cojocarilor din Suceava”, document întocmit în anul 1673, dar care face referiri la date mai vechi, din sec. al XVI-lea.
Sunt consemnate denumiri ale ulițelor din Târgul Vechi (Târgul de Jos) și Târgul Nou (Târgul de sus), ulițe care se numeau Podgoria, Fruntea, Pone, Mane, Mitropoliei sau Dinvoc, Boierească și Datornicilor.
Denumirile ulițelor
Dacă denumirile unor ulițe indicau faptul că acolo erau concentrați străinii care s-au așezat în urbe (Rusească, Tătărească, Armenească), altele indicau o direcție sau vizau o serie de locuri și obiective importante (Ulița ce duce drept la Cetate, Ulița Șipotului, Ulița Mitropoliei).
Suceava se dezvoltă ca centru comercial și meșteșugăresc, în sec. al XV-lea izvoarele menționând practicarea unor meșteșuguri care înfloresc până în cea de-a doua jumătate a sec. al XVII-lea, când “Catastiful breslei blănarilor și cojocarilor din Suceava” enumeră 39 de meserii și categorii profesionale.
Mai târziu, modificările din structura urbană, refacerile perimetrelor locuite și retrasările arterelor funcționale au condus la apariția unor ulițe cu funcții comerciale și meșteșugărești clar definite (Tăbăcarilor, Blănarilor, Cojocarilor, Croitorilor, Plăcintarilor, Măcelarilor, Tâmplarilor).
“Îmbunătățirea mai multor strade”
Odată cu anexarea părții de Nord-Vest a Moldovei sub numele de Bucovina la Imperiul Habsburgic, Suceava încearcă să se racordeze la normele de civilizație occidentală.
Introducerea de către austrieci a magistratului, ca nouă instituție administrativă, a impus și o serie de responsabilități referitoare la întreținerea drumurilor.
Spre finele veacului al XIX-lea, “Revista Bucovinei”, care apărea la Suceava, scria că primariul Suceavei, Julius Morwitzer, “își adună mari merite pentru orașul nostru prin îmbunătățirea mai multor strade”.
“Strada principală – aflăm din gazetă – începând de la spiceria d-lui Lișca în sus, se îndestreadă cu un trotuar frumos. Ulița Șipotului, care duce la isvorul cel mai bogat din oraș, din care se adapă jumătate din locuitorii Sucevei, era în anii trecuți o mocirlă foarte hâdă, adi este regulată și bine prundită”.
Străzile și-au schimbat denumirea odată cu stăpânirea
După 143 de ani de stăpânire habsburgică, Bucovina, și odată cu ea și Suceava, intră în granițele României Mari.
Străzile și-au schimbat denumirea odată cu stăpânirea: Ulița Imperială și mai apoi Strada Împăratul Franz Iosif a devenit Strada Regele Ferdinand, o porțiune din vechea Uliță Rusească a devenit Calea Unirii, Ulița Capri a fost botezată 6 Noiembrie…
Potrivit unei statistici din anul 1926, orașul Suceava avea 88 de străzi care însumau peste 100 km.
Prima arteră de circulație pavată cu calaburi de granit (procurați de la Societatea Anonimă “Calea” din Brăila) a fost Strada Regele Ferdinand (azi, Ștefan cel Mare) pentru pavarea cărei primăria a alocat suma de 500.000 lei.
“Înoți în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate”
„Cum arată Suceava” la începutul anilor ’30 aflăm sub acest titlu dintr-una din publicațiile vremii: „Străzi jerpelite și murdărie cum desigur nici în cea mai dosnică stradă a Stambulului nu mai găsești; trăsuri murdare și răpănoase, de nu ai curajul să te folosești de ele, când ești îmbrăcat mai ca lumea; localuri, a căror higienă rivalizează cu cele mai păcătoase și infecte spelunci…
Înoți în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate, că pe cele pavate stă ca laptele cel acru; te uiți amărât la ghetele murdare și toată indignarea ți-o rezumi în: «Fir-ar al dracului de târg, cu primarii și cu serviciu-i edilitar cu tot»”.
“Vom avea și noi strada pietruită”
Și după cel de-al Doilea Război Mondial, în primii anii ai republicii populare, străzile Sucevei erau greu de străbătut.
Așa cum scrie într-un jurnal, „cetățeanul neprevenit, care s’ar încumeta să circule seara, la Suceava, pe vreuna din străzile Mihai Viteazul, 6 Noiembrie, Sturza Vodă sau Zamca, riscă pur și simplu să-și rupă capul. Întâi din cauza întunericului și al doilea, pe unele străzi, din cauza grămezilor de pietroaie lăsate ici – colo, de către serviciul tehnic al Primăriei”.
În cea de-a doua jumătate a anilor ’60, locuitorii unei străzi sucevene se bucurau că “au început lucrări de pietruire” și “de acum nu vom mai înota prin noroi, vom avea și noi strada pietruită”.
Lucrurile n-au mers însă chiar așa cum sperau ei: “Întrucât strada coboară în vale, ea a fost pietruită numai cât se vede din centrul orașului. Pe restul de stradă s-au cărat mai multe căruțe de pământ, moloz, de la clădirile stricate”.
*
Chiar dacă s-a mai schimbat ceva de atunci, și astăzi mai sunt încă drumuri și străzi în Suceava pe care timpul parcă s-a oprit cu un secol în urmă.
