Clipe de coșmar la Putna. Ploile din seara de joi au creat panică la Putna, după ce pârâul care traversează localitatea a crescut brusc. Viitura a măturat în cale două poduri de beton care asigură legătura cu schitul mănăstirii Putna. Din cauza buștenilor aduși de valul de apă de circa 2 metri înălțime, podurile au fost blocate. Consecința nu a fost greu de ghicit, apa săpând la baza podurilor pentru a-și face loc. Distrugerile cele mai mari se înregistrează la un pod de 6 metri lățime și 15 metri lungime, care s-a prăbușit în albia pârâului, în timp ce un al doilea pod din beton a suferit distrugeri ceva mai mici. Mai mult, o mașină de mare tonaj încărcată cu nisip s-a prăbușit parțial în pârâu, fiind scoasă abia ieri la prânz cu ajutorul unor TAF-uri. Primarul din Putna spune că pagubele sunt însemnate și că accesul spre schitul mănăstirii Putna se va putea realiza doar pietonal. „Vom încerca să realizăm o altă cale de acces până când vom reface podurile, dar va dura cel puțin câteva săptămâni. Bine că nu au fost victime umane, pentru că pârâul nu a fost atât de mare niciodată”, a spus Vasile Hotnogu, primarul din Putna. Probleme din cauza ploilor abundente s-au înregistrat și în zona Capu Codrului. O porțiune de aproape 50 de metri din drumul național care face legătura între Gura Humorului și Fălticeni a fost acoperită cu apă. Pentru că exista pericolul de acvaplanare și implicit de accidente rutiere, agenții de poliție de la Berchișești au dirijat activitatea în zonă.





