Grav

Drumul spre Rarău, inundat cu dejecții animale



Drumul Izvorul Alb – Rarău este inundat cu dejecții animale pe o porțiune de 40 de metri
Drumul Izvorul Alb – Rarău este inundat cu dejecții animale pe o porțiune de 40 de metri

Drumul Izvorul Alb – Rarău, între kilometrii 3 și 4, este inundat pe toată lățimea, pe o porțiune de circa 40 de metri lungime, de dejecții animale. Materiile se scurg acum în pârâul Izvorul Alb, afluent al râului Moldova, care se află la mai puțin de zece metri distanță.
Tot prin pârâu trebuie să treacă și turiștii, dacă nu vor să intre până la glezne în neplăcuta mocirlă în drum spre cabane, dar de miros și muște nu scapă nici astfel.
Localnicii nu-și mai amintesc al cui e terenul
Problema este cauzată de o cantitate mare de dejecții împrăștiate în mai multe locuri pe un teren învecinat. Deși, aparent, ceea ce s-a depozitat acolo ar fi putut avea rol de îngrășământ organic, cantitatea și faptul că între grădina-depozit și drum există un fel de jgheab prin care surplusul se deversează spre pârâu pot indica faptul că s-a luat în calcul mai mult decât fertilizarea unei pășuni.
Puținii localnici aflați în zonă par să nu-și amintească al cui este terenul și susțin că nu știu cine ar fi putut depozita acolo atât de mult gunoi de grajd. Oamenii spun că nu au nici un indiciu de unde poate proveni gunoiul, deși în apropiere de află o fermă, iar pe tot drumul respectiv locuiesc proprietari de vaci.
„Turism prin balegă încă nu s-a organizat la noi”
Singurii care, până acum, par deranjați de situație sunt proprietarii de cabane și pensiuni din zonă. “Asta mai lipsea. Destul că drumul este îngrozitor de rău și își rup turiștii mașina pe aici, mai trebuia să nu se poată trece decent nici cu pasul. Turism prin balegă încă nu s-a organizat la noi. Poate e vreun program special, de care noi nu am auzit, din moment ce de zile în șir nimeni nu mișcă un deget și deversarea ocupă tot mai mult din drum. Este inadmisibil așa ceva în acest secol, ar trebui să ne fie rușine să ne mai numim stațiune turistică”, ne-a declarat Ionel Focșa, directorul executiv al Rarău – Turism SA, firmă ce deține și cabana Rarău.
Funcționarii de la Primăria Câmpulung promit să facă verificări
Reprezentanții compartimentului din Primăria Câmpulung care se ocupă de probleme de mediu au explicat că depozitarea gunoiului de grajd nu se poate face oricum și că în anumite condiții poate reprezenta un factor de poluare. Primăria nu a primit nici o sesizare în acest sens, dar, după ce funcționarii au văzut fotografiile de la fața locului, au anunțat că vor face verificări.
Șefii serviciilor locale responsabile cu sănătatea umană și cu problemele sanitar-veterinare nu au putut fi contactați, pentru că se aflau la ședințe. Subordonații lor ne-au precizat că instituțiile nu au primit anterior astfel de sesizări și nu pot emite concluzii și nici ipoteze, pentru că faptele urmează să fie analizate în zilele următoare.


Drumul Izvorul Alb – Rarău este inundat cu dejecții animale pe o porțiune de 40 de metri
Drumul Izvorul Alb – Rarău este inundat cu dejecții animale pe o porțiune de 40 de metri
Drumul Izvorul Alb – Rarău este inundat cu dejecții animale pe o porțiune de 40 de metri
Drumul Izvorul Alb – Rarău este inundat cu dejecții animale pe o porțiune de 40 de metri


Recomandări