Textul Sfântului Evanghelist Marcu (8, 34-38), rânduit a se citi în cadrul Sfintei Liturghii, se găseşte şi la Sfinţii Evanghelişti Matei (16, 24-28) şi Luca (9, 23-27). Cuvintele pericopei, notează Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34), sunt adresate „mulţimii” şi „ucenicilor”. Sfântul Evanghelist Luca spune că erau adresate „către toţi” (9, 32). Referatul premerge celei dintâi prevestiri a Sfintelor Sale Pătimiri.
Iisus le mai vorbise Apostolilor despre acest moment, cum ar fi: cu prilejul curăţirii Templului, când le-a zis: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2, 19); sau când le-a spus ucenicilor lui Ioan că „vor veni zile când mirele va fi luat de la ei” (Matei 9, 15); sau când i-a spus lui Nicodim: „Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului.” (Ioan, 3, 14); sau atunci când le-a spus cărturarilor care Îi cereau semn din cer: „Precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi.” (Matei 12, 40).
Eshatologicul „trebuie” nu presupune o desfăşurare impusă a Pătimirilor, ci împlinirea voită de către Iisus a iconomiei mântuirii oamenilor, prevestită în Vechiul Testament de Dumnezeu prin pana prorocului Isaia, care anunţă: „Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat.” (Isaia53, 3-4), şi întărită de cuvintele Dreptului Simeon în momentul aducerii Lui la Templu: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.” (Luca 2, 34).
Vestea a căzut ca un trăsnet. La orice s-ar fi aşteptat Apostolii şi cei care-L urmau, numai la aşa ceva nu.
Atunci, Petru L-a luat pe Iisus de o parte şi a început să-L dojenească: „Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta.” (Matei 16, 22). Apostolul Petru a încercat – fără îndoială – să-I sugereze Mântuitorului să evite Ierusalimul. El ar fi vrut ca nimic din cele spuse să nu I se întâmple, omeneşte vorbind.
Astfel stând lucrurile, Hristos le-a recomandat câteva principii morale în vederea unei răsplăţi veşnice: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34). „Mie!”, nu altcuiva, a spus Mântuitorul. Cuvinte greu de înţeles, dar şi de urmat, căci presupuneau o obedienţă spirituală necondiţionată. Cu atât mai greu va fi de înţeles Jertfa Sa mântuitoare!
Sfântul Evanghelist Luca punctează: „Să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze.” (9, 23). De aici reiese cu şi mai multă pregnanţă că această invitaţie presupune o angajare fermă, un act responsabil în asumarea Crucii şi urmarea lui Hristos.
Aşadar, cel care vrea să fie ucenicul lui Hristos trebuie să împlinească trei condiţii indispensabile: să se lepede de sine, să-şi ia Crucea sa şi să-I urmeze lui Hristos. Trebuie spus că în această succesiune putem discerne un adevăr de netăgăduit, şi anume acela că Hristos, prin Cruce, îi indică sensul ascensiunii.
Însă calea spre Hristos presupune lepădarea de sine, ieşirea din autosuficienţă. Asumarea personală a Crucii arată că nu este vorba de o poziţionare exterioară a ucenicului în raport cu Iisus, ci despre o lucrare zilnică (Luca 9, 23). Omul are libertatea de a fi cu Hristos sau de a refuza acest tandem. Numai că, atenţie, avertizează înţeleptul Solomon: „Calea celui nelegiuit este urâciune înaintea Domnului, dar El iubeşte pe cel ce umblă cu dreptate.” (Pilde 15, 9).
Urmarea lui Hristos presupune o maximă dăruire de sine. Deci, fără o renunţare liber consimţită la hedonismele sinelui, aşa încât în sinele nostru să vieţuiască Hristos (Efeseni 3, 17), şi fără o asumare a responsabilităţii Crucii cu tot ceea ce implică ea, nu poţi să devii ucenicul lui Hristos, nu poţi să-L urmezi pe Hristos. Drumul spre El nu este unul spre în afară, ci spre interiorul nostru. Aici vrea El să se întâlnească cu noi. Fără Hristos nu poţi face nimic (Ioan 15, 5).
Pricina pentru care El cere acestea de la apostoli este justificată astfel: „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Marcu 8, 35). Şi Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca vorbesc despre mântuirea vieţii prin martiriu. La Sfântul Evanghelist Luca citim: „Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi.” (Luca 17, 33). Sfântul Evanghelist Matei reţine mai explicit: „Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.” (Matei 10, 39).
Textul Sfintei Evanghelii se încheie cu un verset din capitolul următor: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei care stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.” (Marcu 9, 1). Versetul anticipă nu atât Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, întâmplată după şase zile de la acest moment, cât mai ales Învierea Sa, a cărei prefigurare este descoperirea slavei Sale de pe Muntele Taborului.
Schimbarea la Faţă este doar un preambul, un crâmpei al acelei veniri; spun că este „doar un crâmpei” pentru că, din textele paralele, ştim că venirea Fiului Omului vizează şi Judecata finală.
Aşadar, privilegiaţi de vederea acestei slave a Schimbării la Faţă înainte de a fi martorii Învierii Sale, apostolii Petru, Iacov şi Ioan, cărora li S-a revelat Mântuitorul în toată slava Sa, se vor împărtăşi deopotrivă şi de mărturisirea Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L.” (Matei 17, 5).
Şi aşa cum s-au învrednicit de slava Schimbării la Faţă, împărtăşire anticipată şi vizibilă din slava negrăită a Împărăţiei cerurilor (II Petru 1, 17-18), întocmai se vor învrednici şi de slava Învierii, Înălţării şi Cincizecimii, slavă care a marcat întemeierea Sfintei noastre Biserici. Dar nu numai ei, ci şi toţi cei care au fost martorii Învierii Sale.
Fie ca şi noi, cei care ne-am asumat liber consimţit, şi nu din silă, responsabilitatea Crucii, să ne învrednicim de vederea slavei lui Dumnezeu întru Împărăţia Sa!
